Fostul președinte american Donald Trump spune că Rusia controlează Germania din cauza dependenței sale de gazul rusesc și a spus că criza Rusia-Ucraina este o „problemă europeană”, scrie Business Insider.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Europa ar trebui să fie total implicată”, a declarat Trump, sâmbătă, la radio, vorbind despre temerile tot mai mari cu privire la o posibilă invazie rusă a Ucrainei.

„Germania a încheiat un acord cu Rusia cu conducta, iar Nord Stream este un dezastru”, a spus Trump, referindu-se la conducta de gaz subacvatică Rusia-Germania.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Vorbind la radio, Trump a spus că conducta a fost „una dintre cele mai stupide mișcări pe care le-am văzut vreodată” și a susținut că Germania va primi din Rusia „70% sau mai mult” din energia pe care o consumă.

„Asta înseamnă că Rusia îi controlează. Rusia deține Germania”, a spus Trump.

„Ei își iau energia din Rusia, așa că Rusia are control total asupra Germaniei, iar Germania spune: Ei bine, nu vrem să ne luptăm cu ei. Nu se pot lupta cu ei din cauza a ceea ce se întâmplă cu energia”, precizează fostul președinte american.

Controversatul gazoduct Nord Stream 2 este conceput pentru a dubla fluxurile de gaz care curg direct dinspre Rusia către Germania, ocolind ruta de tranzit clasică prin Ucraina.

Proiectul s-a confruntat cu critici în toată Europa și SUA pentru că a dat Rusiei o pârghie posibil periculoasă asupra Europei. Și Ucraina a criticat conducta, privând-o de taxe de tranzit pentru fluxul de gaze în valoare de câteva miliarde.

Atunci când a fost președinte, Trump a aprobat sancțiuni care vizează firmele care construiesc Nord Stream 2, dar președintele Joe Biden a renunțat la acestea în mai anul trecut.

Conducta de 11 miliarde de dolari a fost finalizată în septembrie 2021, dar nu este încă operațională, asșteptând certificarea din partea părții germane.

Pe măsură ce tensiunile cresc, din cauza mobilizării armatei ruse la granița cu Ucraina, SUA și Germania au amenințat că vor opri deschiderea Nord Stream 2.

Cu toate acestea, criticii au acuzat Berlinul că acordă prioritate conductei și că nu merge suficient de departe pentru a sprijini Ucraina în fața agresiunii ruse.

Acuzațiile lui Donald Trump vin în contextul în care el și-a exprimat adesea admirația pentru liderii autocrați precum Putin și a criticat simultan aliații americani și instituțiile precum NATO pe parcursul președinției sale.

El a fost de asemenea pus sub acuzare în 2019 din cauza unui scandal în care a condiţionat ajutorul în valoare de 400 de milioane de dolari acordat Kievului de o anchetă ucraineană care-l privea pe Joe Biden, rivalul său la prezidenţialele din 2020, care a și câștigat alegerile.