Prima reuniune a Comitetului interministerial în domeniul energiei, care are ca obiectiv identificarea de soluţii pentru protejarea cetăţenilor şi a sectoarelor economice de efectele crizei energetice, are loc luni, cu participarea premierului Nicolae Ciucă, care a decis săptămâna trecută înfiinţarea Comitetului.
Şedinţa este programată pentru ora 14:30, la Palatul Victoria.
Comitetul interministerial are ca principale atribuţii stabilirea cauzelor creşterii preţurilor la energie şi identificarea celor mai potrivite soluţii aplicabile pe termen scurt, mediu şi lung, în vederea limitării efectelor creşterii preţurilor la energie.
Din Comitet fac parte reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului, Secretariatul General al Guvernului, ministerului Energiei, ministerului Economiei, ministerului Finanţelor şi Agenţiei Naţională pentru Resurse Minerale.
La reuniunile Comitetului participă, în calitate de invitaţi permanenţi, reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Societăţii Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale „OPCOM“ – S.A., Bursei Române de Mărfuri – S.A., precum şi reprezentanţi ai producătorilor, transportatorilor şi ai furnizorilor de energie, ai confederaţiilor patronale şi sindicale, ai structurilor asociative şi ai mediului academic.
sursa: News.ro, Sursa foto: Parlamentul European