Comisia Europeană solicită statelor să-și diversifice aprovizionarea cu gaze și să accelereze investițiile în energiile regenerabile. Va face posibilă impozitarea profiturilor companiilor energetice mai mult pentru a le redistribui, arată publicația franceză Les Echos, citată de Rador.
Marți după-amiază, Comisia Europeană a prezentat un plan, „REPowerEU”, menit să permită Europei să se descurce complet fără hidrocarburile rusești „cu mult înainte de 2030”. Aproape simultan, Statele Unite au anunțat sistarea imediată a importurilor de petrol din Rusia.
„Trebuie să devenim independenți de petrolul, gazele și cărbunele din Rusia. Pur și simplu nu ne putem baza pe un furnizor care ne amenință în mod explicit”, a declarat președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, rezumand un sentiment dominant acum la Bruxelles.
Mizele sunt enorme: peste 40% din gazul și 27% din petrolul importat în Uniune provin din Rusia. Dar o cale există, asigură executivul european, care prezintă aici căi care vor fi în centrul reflecțiilor șefilor de stat și de guvern ai celor Douăzeci și Șapte la summitul european de joi și vineri de la Versailles.
Hidrogen
Comisia solicită diversificarea furnizorilor și a rutelor de aprovizionare, concentrându-se mai mult pe biogaz, gaze naturale lichefiate (GNL) și hidrogen. Statele Unite ale Americii, Norvegia, Algeria, Egipt, Coreea, Japonia, Qatar, Turcia și Israel sunt listate ca țări partenere care pot furniza gaz.
Europa are rezerve de gaz pentru a putea trece de iarna aceasta (depozitele de stocare sunt la 30% capacitate), dar trebuie să anticipeze deja sezonul 2022-23. În aprilie, Comisia va prezenta un proiect prin care statele membre trebuie să-și umple 90 % din capacitatea de stocare a gazelor până la 1 octombrie a fiecărui an.
Cei douăzeci și șapte se vor putea baza pe punerea în comun a achizițiilor de gaze, inițiată încă din decembrie.
„Dificil, dar realizabil”
Cea de-a doua pârghie pentru a face față fără combustibilii fosili din Rusia este renunțarea cu totul la combustibilii fosili. „Războiul lui Putin demonstrează necesitatea de a accelera tranziția către o energie curată”, insistă Frans Timmermans, comisarul responsabil de „Acordul verde”. Statele sunt chemate să se bazeze cât mai repede pe fondurile plătite în cadrul planului european de redresare pentru proiectele verzi, în special pentru stimularea energiei eoliene și a reabilitării termice.
Astfel, Comisia estimează că UE ar putea, începând cu anul viitor, să se descurce fără echivalentul a două treimi din importurile actuale de gaz rusesc. „Va fi greu, foarte greu, dar se poate, cu curaj și tenacitate”, insistă Frans Timmermans, chemând implicit cetățenii să participe la efort prin reducerea consumului individual de energie.
La summitul de la Versailles, cei Douăzeci şi Şapte ar trebui să se angajeze să „iasă din dependenţa de importurile de gaze, petrol şi cărbune din Rusia”, dar fără a preciza un calendar, potrivit proiectului de concluzii care circula încă de marţi. Obiectivul este foarte complex pentru state precum Germania, Finlanda, Ungaria sau Austria, care importă astăzi majoritatea gazelor lor din Rusia.
“Realpolitik”
Spre deosebire de Statele Unite, care nu sunt foarte dependente de energia rusă, europenii sunt dornici să nu confunde viteza și graba aici. „Dacă toate livrările vor fi întrerupte peste noapte, aceasta ar fi o mare problemă pentru unele state. Unii o numesc realpolitik, cred că e de bun simț”, explică Frans Timmermans, cerând „să nu ne producem nouă mai mult rău decât lui Putin”.
În viitorul imediat, Bruxelles-ul se angajează, de asemenea, să modereze impactul noii creșteri a prețurilor la energie asupra facturilor gospodăriilor și întreprinderilor.
„Setul de instrumente” de măsuri temporare la dispoziția statelor (ajutor direct, scutire de taxe, reducerea TVA etc.) va fi extins. În special, Comisia va permite statelor să impoziteze în continuare profiturile companiilor energetice pentru a le redistribui, cu condiția, totuși, „de a nu genera o denaturare inutilă a pieței”.