PENNY vrea să investească 5,12 miliarde de lei (1 miliard de euro) până în 2029, pentru extinderea rețelei sale până la un total de 619 magazine și 6 centre logistice. Anul acesta, PENNY va deschide 30 de magazine noi în țară și va finaliza procesul de remodelare demarat în 2020.
Retailerul a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 5,39 miliarde de lei, în creștere cu 14% raportat la 2020. În 2021, numărul consumatorilor care au trecut pragul magazinelor PENNY a crescut cu 9,18%. Compania a înregistrat un profit net de 123 milioane de lei în 2021, în creștere cu 44,8% comparativ cu anul anterior.
„2021 a fost un an al reușitelor, am depășit primul miliard de euro și 300 de magazine, am ajuns la 4 centre logistice și, din nou, pentru al șaptelea an la rând, am înregistrat cea mai mare creștere din grup. De asemenea, a fost și un an în care a fost din nou nevoie să ne adaptăm, să fim flexibili și să rămânem optimiști și cu dorința de a ne duce la capăt planurile curajoase, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.
Anul trecut, PENNY România a investit 542 milioane de lei în modernizarea și extinderea rețelei de magazine și construirea unui nou centru logistic în Filiași, județul Dolj. Mai mult, compania a deschis 25 de magazine în noul format și a încheiat anul cu un total de 301 de magazine.
Depozitul inaugurat la finalul anului trecut are o suprafață de 23,000 metri pătrați, o înălțime de 13,7 m și o zonă extinsă pentru recepție și expediere cu o înălțime de 6,5 m și un spațiu cu temperatură controlată de 8.600 metri pătrați. Ca urmare a unei investiții de 26 de milioane de euro, depozitul dispune în prezent de numeroase funcționalități care îl fac prietenos cu mediul.