Șeful Poștei Române: Urmează să semnăm contractul pentru 350 de biciclete electrice pentru poştaşi/ Am demarat o altă procedură pentru încă 1.000 de biciclete, care costă între 4.000 şi 5.000 lei bucata

posta romana Sursa foto: Posta Romana, Facebook

Poşta Română urmează să semneze contractul pentru 350 de biciclete electrice pentru poştaşi, care vor intra în posesia companiei în maximum două luni, după ce a achiziţionat anul trecut 25 de biciclete electrice, a declarat luni Valentin Ștefan directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, într-o conferinţă de presă. El a mai spusb că instituția a demarat o altă procedură pentru achiziţia altor 1.000 de biciclete, după cum a scris Economedia în exclusivitate aici.

„Am cumpărat 25 de biciclete anul trecut, le-am testat. Am mai demarat procedura de achiziţie pentru 350 la începutul anului. Procedura de achiziţie s-a finalizat, urmează să semnăm contractul şi în maxim două luni să le avem. Tot acum am demarat o altă procedură de cumpărare a 1.000 de biciclete, care va dura şase luni-un an de zile până când le vom lua. Am estimat undeva între 4.000 şi 5.000 lei bicicleta”, a declarat luni Valentin Ştefan, care a spus că nu ştie cine a câştigat contractul, scrie News.ro.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În noiembrie anul trecut, Poşta Română a achiziţionat 25 de biciclete electrice, într-o etapă pilot, menite să contribuie la reducerea emisiilor de carbon şi la diminuarea impactului asupra mediului, tocmai pentru că activitatea poştală se desfăşoară cu intensitate în aglomerarea urbană.

„Bicicletele electrice Devron sunt confecţionate din aluminiu pentru o greutate redusă şi rezistenţă crescută, sunt dotate cu un motor de 250 W şi au o autonomie de 60-80 km, viteza fiind limitată la 25 km/h. Totodată, sunt echipate cu furcă cu sistem de amortizare a şocurilor şi un şezut comfort line care asigură o deplasare comodă a factorilor poştali. Valoarea totală a contractului este de 120.000 lei şi reprezintă atât contravaloarea bicicletelor, cât şi a dotărilor opţionale specifice, respectiv geantă portbagaj în spate şi coş de metal în faţă”, anunţa atunci compania.

Acest lot de biciclete urma să ajungă la factorii poştali din judeţul Ilfov şi Bucureşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: