Marile companii de energie franceze vor să se îndrepte către petrol, fiind speriate de întreruperile livrărilor de gaze rusești

gaze, energie, electricitate, gazprom, gazoduct, criza energetica Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

Companiile franceze mari consumatoare de energie au decis să îşi accelereze planurile de rezervă şi să îşi convertească boilerele pe gaze pentru a putea funcţiona pe petrol, în ideea de a evita o criză care ar putea apărea în eventualitatea unor noi reduceri ale livrărilor de gaze ruseşti care ar conduce la întreruperi în aprovizionarea cu electricitate, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Reuniţi la finele săptămânii trecute la o conferinţă organizată în sudul Franţei, mai mulţi directori de mari companii au spus că se pregătesc pentru posibile întreruperi în aprovizionarea cu electricitate.

„Ceea ce am făcut noi este să ne convertim boilerele astfel încât să poată funcţiona fie cu gaze fie cu petrol şi să putem chiar face trecerea la cărbune dacă vom fi nevoiţi”, a declarat Florent Menegaux, directorul Michelin, unul dintre cei mai mari producători mondiali de anvelope. “Obiectivul este acela de a evita situaţia în care să fim nevoiţi să oprim uzina în cazul în care va fi întreruptă furnizarea de electricitate”, a adăugat Florent Menegaux, apreciind că o un deficit de gaze naturale în Europa este posibil iar petrolul va fi o alternativă.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Şeful de la Michelin a subliniat că este nevoie de mai multe zile pentru pornirea unei fabrici, astfel că este esenţial să fie menţinută o aprovizionare constantă cu energie.

În luna iunie, Rusia a redus livrările de gaze prin conducta Nord Stream, principala sa rută pentru livrarea de gaze spre Europa Occidentală, până la 40% din capacitate. Atât politicienii cât şi directorii de companii sunt îngrijoraţi că ar putea fi noi reduceri ale livrărilor de gaze în contextul invaziei ruseşti în Ucraina.

În întreaga Europă, companiile au recurs la combustibili mai poluanţi decât gazele în condiţiile în care au dat prioritate costurilor provocate de întreruperea activităţii şi creşterii costurilor la energie faţă de obiectivele mai îndelungate precum trecerea la combustibili fără emisii de carbon.

Prezent la conferinţa de la Aix-en-Provence, ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, le-a spus directorilor de companii prezenţi că ar fi iresponsabil din partea lor să nu se pregătească pentru posibile întreruperi în aprovizionarea cu energie. „Haideţi să ne pregătim pentru oprirea livrărilor de gaze ruseşti. Astăzi, acesta este cel mai probabil scenariu”, a spus Bruno Le Maire.

Franţa se bazează pe energia nucleară pentru aproximativ 70% din producţia de electricitate, ceea ce înseamnă că are o dependenţă direct de gazele ruseşti mai mică decât ţara vecină Germania. Cu toate acestea, producătorul de electricitate controlat de stat EDF are probleme în a acoperi necesarul Franţei pentru că multe dintre reactoarele sale sunt oprite, ceea ce pune presiune asupra restului sectorului energetic. În prezent, producţia la 29 dintre cele 56 de reactoare din parcul EDF este oprită pentru inspecţii şi reparaţii.

Preşedintele unei mari companii industriale franceze, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a spus că în opinia sa toate marile companii analizează o posibilă tranziţie la utilizarea de petrol.

Constructorul auto Stellantis analizează posibilitatea de a-şi produce singur energia de care are nevoie în cazul unei crize de aprovizionare, a declarat luna trecută directorul general Carlos Tavares. Potrivit acestuia printre opţiuni se numără construcţia propriei sale centrale electrice sau investiţii într-o centrală existentă deja pentru a-şi asigura o parte din producţia de electricitate.

La conferinţa din sudul Franţei a participat şi fostul ministru polonez al Energiei, Michal Kurtyka, a cărui ţară se bazează pe cărbune pentru 70% din producţia de electricitate, şi care le-a spus directorilor de companii că Europa se îndreaptă spre o „furtună perfectă” la iarnă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: