Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, anunţă într-o postare pe Facebook că, împreună cu echipa economică a PSD, în această vară vor construi o noua fază a programului „Sprijin pentru România” pe care să o poată prezenta Coaliţiei la toamnă. El se referă la creşterea economică şi arată că, fără pachetele de sprijin de până acum, din ianuarie, aprilie şi iulie, situaţia ar fi fost astăzi cu totul alta.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Comisia Europeană confirmă că măsurile de sprijin pentru populaţie şi firme propuse de PSD şi adoptate de Guvern ajută economia României să treacă cu bine de acest an complicat! În noua prognoză care anunţă un avans de la 2,6 la 3,9 pentru creşterea economică a României din 2022, Comisia susţine că “perspectivele optimiste de pe piaţa muncii şi măsurile de sprijin anunţate de guvern în aprilie, în special pentru gospodăriile vulnerabile, ar trebui să menţină consumul privat în creştere, chiar dacă mai moderată”, spune Adrian Câciu în postare.

Ministrul Finanţelor arată: „Mult mai importantă decât cifra creşterii economice este pentru noi constatarea că, fără pachetele de sprijin de până acum (ianuarie, aprilie şi iulie), situaţia ar fi fost astăzi cu totul alta. Aprecierile experţilor europeni ne încurajează să continuăm să lucrăm la noi măsuri care să ajute populaţia şi firmele româneşti să reziste asaltului preţurilor, principala problemă a acestui an”.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

„Ştiu că oamenii aşteaptă de la noi soluţii care să le protejeze nivelul de trai. Ştiu că firmele aşteaptă ca stimulii fiscali să aducă mai repede bani în economie. De aceea, împreună cu echipa economică a PSD, în această vară vom construi o noua fază a programului “Sprijin pentru România” pe care să o putem prezenta Coaliţiei la toamnă. Ne aşteaptă luni grele, dar sunt convins că măsurile pe care le avem în vedere pot produce importante efecte de multiplicare în economie, astfel încât România să reziste cu brio şocurilor din acest an!”, mai spune ministrul.