Fondul Proprietatea a realizat un profit de 4,13 miliarde lei în primul semestru

Fondul-Proprietatea

Fondul Proprietatea a obținut un profit de 4,13 miliarde lei în primele șase luni ale anului, câștig nerealizat în totalitate. Profitul nerealizat, în valoare de aproape 3,3 miliarde lei, este rezultatul aprecierii participațiilor Fondului, în principal cea de la Hidroelectrica, de 3,51 miliarde lei, compensată parțial de scăderea valorii deținerilor de portofoliu nelistate Engie România SA (82,4 milioane lei), și companiile E- Distribuție (157,8 milioane lei), conform raportului trimis BVB.

În schimb, Fondul a încasat venituri brute din dividende de la companiile din portofoli, în special din partea Hidroelectrica (764 milioane lei) și OMV Petrom (57,6 milioane lei). Din dobânzile aferente depozitelor bancare sau titlurilor de stat, FP a adunat 18,1 milioane lei. O parte din dividendele primite de la Hidroelectrica, 199,4 milioane lei, este reprezentată de dividende speciale.

Valoarea veniturilor nete obținute din exploatare, inclusiv dividendele, s-a ridicat la 1,62 miliarde lei în primul semestru al anului. În această sumă este inclusă și suma de 189,2 milioane lei plătită de statul român pentru acțiunile deținute, dar neachitate, un total de 363,81 milioane acțiuni, cu valoarea nominală de 0,52 lei pe titlu.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Fondul a efectuat mai multe serii de răscumpărări în perioada analizată, în valoare totală de 760 milioane lei și a achitat acționarilor dividende nete de 1,02 miliarde lei. Fondul avea în conturi la sfârșitul perioadei suma de 258,7 milioane lei.

Fondul Proprietatea are o capitalizare, în prezent, de 12,6 miliarde lei, cu un preț pe acțiune de 1,98 lei. Numărul total de acțiuni este de 6,4 miliarde, împărțite ntre 14.418 acționari, iar valoarea capitalului social este de 3,33 miliarde lei.

Principalii acționari ai FP sunt Fondurile de Pensii Private NN, cu un pachet de 11,24% din acțiuni, Fondurile Silver Point Capital , cu 8,81%, Ministerul Finanșelor cu 5,97% și Fondurile de Pensii Private Allianz Țiriac, cu 5,05%.

În data de 28 ianuarie 2022, ASF a autorizat Fondul Proprietatea în calitate de Fond de Investiții Alternative de tip închis (autorizația nr. 25/28.01.2022) destinat investitorilor de retail (“FIAIR de tip închis”), având ca depozitar BRD Groupe Société Générale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: