Preţul gazelor naturale în Europa a scăzut luni, pe măsură ce ţările îşi intensifică măsurile pentru a contracara criza energetică la mai puţin de două săptămâni de debutul sezonului de termoficare, transmite platforma Bloomberg, citată de Agerpres. Preţurile la gaze sunt în continuare de şapte ori peste media pentru această perioadă a anului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Luni dimineaţa, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile pentru luna viitoare au scăzut cu până la 8,3%, continuând o tendinţă de scădere care a început săptămâna trecută. Germania, Marea Britanie şi alte state europene intenţionează să cheltuie mai multe miliarde de euro pentru a-şi reduce dependenţa de importurile ruseşti, salvând companiile energetice locale şi plafonând preţurile pentru a reduce povara pentru firme şi gospodării.

În jurul orei 8:53 a.m. la Amsterdam, cotaţia la gaze naturale se situa la 175 de euro pentru un Megawatt-oră, în scădere cu 6,8% faţă de preţul înregistrat la închiderea şedinţei precedente, cel mai redus nivel de după 25 iulie.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Discuţiile cu privire la propunerile Comisiei Europene destinate să reducă impactul crizei energetice continuă şi trebuie aprobate şi de statele membre. Planul include strângerea a 140 de miliarde de euro de la companiile energetice, precum şi ţinte obligatorii pentru reducerea consumului de electricitate şi oferirea de lichiditate.

Guvernul german a decis vineri să preia controlul asupra unei rafinării deţinute de grupul petrolier rus Rosneft PJSC, acesta fiind primul pas într-un proces de restructurare la finalul căreia Berlinul ar urma să preia o mare parte din sectorul energetic al celei mai mari economii europene. Potrivit unor surse din apropierea discuţiilor, Guvernul german poartă de asemenea discuţii cu privire la naţionalizarea celor mai mari importatori din Germania, Uniper SE şi VNG AG.

Chiar dacă au mai scăzut în ultimele săptămâni, preţurile la gaze sunt în continuare de şapte ori peste media pentru această perioadă a anului, accelerând inflaţia şi punând economiile în pragul recesiunii. Cererea este aşteptată să crească gradual înainte de sezonul de termoficare, care începe la 1 octombrie.