Se anunță o recoltă istorică de grâu în Rusia pentru acest an, dar cerealele se acumulează în silozuri, din cauza problemelor cu exporturile

cereale, grau Foto: Pixabay

Rusia ar putea recolta în acest an o cantitate record de 100 de milioane de tone de grâu, potrivit firmei de consultanţă SovEcon, însă grâul se acumulează în silozurile locale, deoarece Rusia are probleme în a exporta mari cantităţi de cereale, transmite platforma Bloomberg, citată de Agerpres.

Fermierii ruşi se pregătesc să termine de strâns o recoltă abundentă de grâu, graţie unor condiţii meteo bune pe tot parcursul verii. În mod normal, o recoltă uriaşă în cel mai mare exportator mondial de grâu ar duce la scăderea preţurilor pe piaţa mondială. Însă până acum în acest sezon, taxele la export impuse de Guvernul de la Moscova şi problemele de logistică rezultate din războiul Rusiei în Ucraina păstrează acasă o cantitate mai mare decât de obicei.

“De mai multe luni, depozitarea a fost o problemă pentru unii fermieri. Nu am mai văzut ceva similar după 2017-18”, a declarat directorul operaţional de la SovEcon, Andrey Sizov.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Preţurile la grâul rusesc de export au devenit recent mai competitive în raport cu grâul din alte zone precum Franţa şi SUA, ceea ce înseamnă că livrările ar putea creşte. Preţurile mari şi problemele cu livrarea cargourilor ruseşti, în condiţiile în care unele companii de asigurări şi bănci refuză materiile prime ruseşti după invadarea Ucrainei, au limitat exporturile la începutul acestui sezon. Chiar dacă exporturile de alimente ruseşti nu sunt vizate de sancţiuni, unele instituţii sunt reticente la ideea de a face afaceri cu Rusia ca urmare a sancţiunilor.

Preţul grâului pe piaţa mondială a explodat după ce blocada rusească asupra porturilor ucrainene a paralizat exporturile de grâu ale Ucrainei, ceea ce împins în sus preţurile la alimente. Deşi un acord pentru deblocarea porturilor ucrainene, convenit în luna iulie, a ajutat la reducerea preţurilor, escaladarea războiului din Ucraina a readus preţul grâului la nivelul la care era înainte acordului.

Consiliul Internaţional al Cerealelor (IGC) şi-a majorat şi el joi estimările privind recolta de grâu a Rusiei, cu aproape şase milioane de tone, dar cu toate acestea nu se aşteaptă ca această producţie suplimentară să părăsească Rusia astfel că şi-a menţinut nemodificate prognozele de export la 36,5 milioane de tone.

“Această recoltă uriaşă nu se traduce în exporturi uriaşe”, a concluzionat directorul operaţional de la SovEcon, Andrey Sizov.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: