Turcia va continua să reducă ratele dobânzilor, a declarat joi preşedintele său Recep Tayyip Erdogan, în ciuda creşterii inflaţiei la peste 80%, ridiculizând în acelaşi timp deprecierea lirei sterline, transmite platforma CNBC, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Erdogan a adăugat că se aşteptă ca dobânda de referinţă a ţării, în prezent de 12%, să ajungă la un nivel de o singură cifră până la sfârşitul acestui an.

Confruntat cu problemele economice din ce în ce mai grave, Erdogan a ridiculizat lira sterlină, spunând că ”a explodat”.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Moneda Marii Britanii a atins recent un minim istoric în raport cu dolarul american, coborând la aproape 1,03 dolari pe unitate, în timp ce noul guvern conservator condus de prim-ministrul Liz Truss a prezentat un plan economic, bazat în mare măsură pe împrumuturi şi reduceri de impozite, în pofida inflaţiei în creştere, care a provocat turbulenţe pe pieţe şi reacţii de îngrijorare din partea economiştilor americani, a factorilor de decizie şi a Fondului Monetar Internaţional, unii spunând că Regatul Unit se comportă ca o piaţă emergentă.

Între timp, lira Turciei a atins joi un minim record de 18,549 unităţi faţă de dolar. Moneda a pierdut aproximativ 28% din valoarea sa faţă de dolar în acest an şi 80% în ultimii 5 ani, deoarece pieţele au evitat politica monetară neortodoxă a lui Erdogan de reducere a ratelor dobânzilor în pofida inflaţiei ridicate.

”O ironie, Erdogan dă sfaturi lui Truss cu privire la economie”, a spus Timothy Ash, un strateg pentru pieţele emergente la BlueBay Asset Management, într-o notă pe e-mail.

”Turcia are o inflaţie de 80% şi cred că are moneda cu cea mai slabă evoluţie din ultimul deceniu. LOL. Cât de jos s-a scufundat Regatul Unit.”

Erdogan şi-a dublat joipolitica sa monetară controversată, spunând că le-a spus factorilor de decizie ai băncii centrale să continue să reducă dobânzile la următoarea lor întâlnire din octombrie.

”Cea mai mare bătălie a mea este împotriva dobânzii. Cel mai mare duşman al meu este dobânda. Am scăzut dobânda la 12%. E suficient? Nu este de ajuns. Acesta trebuie să scadă şi mai mult”, a spus Erdogan în timpul unui eveniment, potrivit unei traduceri Reuters.

”Am discutat, discutăm acest lucru cu banca noastră centrală. Am sugerat necesitatea ca aceasta să scadă în continuare la viitoarele reuniuni ale comitetului de politică monetară”, a adăugat el.

Banca centrală a Turciei a şocat pieţele cu două reduceri consecutive de 1 punct procentual, în ultimele două luni, în timp ce multe alte economii majore încearcă să înăsprească politica.

Între timp, lira turcească este aşteptată să scadă şi mai mult, deoarece Turcia acordă prioritate creşterii economice faţă de combaterea inflaţiei, care este la cel mai ridicat din ultimii 24 de ani.

Pe lângă creşterea vertiginoasă a costurilor de trai, pentru populaţia de 84 de milioane a Turciei, ţara îşi consumă rezervele valutare şi are un deficit de cont curent tot mai mare.

Pe măsură ce Rezerva Federală a SUA măreşte dobânda cheie şi dolarul devine mai puternic, multele datorii denominate în dolari ale Turciei şi energia pe care o importă în dolari vor deveni tot mai dificil de plătit.

”Odată cu înăsprirea condiţiilor de finanţare externă, riscurile rămân înclinate ferm către scăderi bruşte şi dezordonate ale lirei. Contextul macro din Turcia rămâne dificil. Ratele reale ale dobânzilor sunt profund negative, deficitul de cont curent este în creştere, iar datoriile externe pe termen scurt rămân mari”, a scris Liam Peach, economist senior pe pieţele emergente, într-o notă adresată clienţilor, după ultima reducere a ratei dobânzii din Turcia, pe 22 septembrie.