Romaero, despre conctractul cu britanicii de la  Britten-Norman: La momentul actual au loc negocieri. Unele dintre termene sunt depășite, dar posibil să fie recuperate 

romaero 2 Sursa foto: Facebook/Romaero

Conducerea ROMAERO a anunțat că la momentul actual au loc negocieri cu compania britanică Britten-Norman, cu care Romaero are o colaborare veche, de câteva decenii, începută la mijlocul anilor 60, pentru a clarifica direcția în care se va acționa în legătură cu comanda din 2019, aflată în diverse stadii de execuție, după cum a scris Economedia aici, potrivit unui document publicat la Bursa de Valori București (BVB).

Conform documentului, unele dintre termene sunt depășite, dar posibil să fie recuperate în măsura asigurării de către client a materialelor necesare și suplimentării cu forță de muncă înalt specializată în producția și asamblarea de repere aerospațiale.

Conducerea companiei anunță că RYANAIR a ales să nu reînnoiască pentru moment, printr-o nouă comandă, colaborarea cu ROMAERO, renunțând la lucrările de mentenanță de bază în România, din motive care țin mai mult de dezvoltarea dar și încărcarea cu comenzi a propriilor capabilități de mentenanță, iar la momentul actual.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Pe fondul scăderii constante a rezultatelor operaționale și financiare din ultimii ani și a efectului potențial devastator al pandemiei COVID 19, ROMAERO S.A. a demarat un amplu proces de restructurare, aprobat prin HG nr. 1004 din 10 august 2022, prin intermediul căruia vizează stabilizarea și reabilitarea funcțiunilor esențiale, restructurarea datoriilor istorice, plata datoriilor curente, inclusiv restanțele salariale acumulate în ultimii 3 ani, precum și reorganizarea societății, prin continuarea măsurilor de creștere a ponderii personalului direct productiv în raport cu personalul TESA și indirect productiv”, potrivit documentului de la BVB.

La momentul actual, toate măsurile prevăzute în Planul de restructurare operațională al ROMAERO S.A. pentru perioada 2022-2031 se află în diverse stadii de îndeplinire, prioritare fiind asigurarea finanțării operaționale, creșterea numărului de salariați direct productivi și intensificarea măsurilor de asigurare a eticii organizaționale și disciplinei la locul de muncă.

„Contrar celor vehiculate public, ROMAERO S.A. are 625 salariați, față de 710 la 04.01.2022 (se depun eforturi pentru ca personalul cu competențe critice/ funcții sensibile să fie menținut/atras din piața de profil), dintre care 154 sunt încadrați la Divizia de întreținere și Reparații Aeronave Civile, efectiv care permite organizarea activității pe minimum 2 linii de mentenanță, considerată standard în raport cu posibilitățile actuale ale societății. Unele efecte așteptate au fost deja obținute și se depun în continuare eforturi pentru menținerea trendului pozitiv al veniturilor totale, realizate în procent de 111,19% pe semestrul I, fiind planificate prin BVC, 45.950.000 lei și realizate efectiv 56.771.000 lei”, se mai menționează în document.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: