Ministerul Finanţelor a primit a doua tranşă de bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi a ajuns astfel la un grad de încasare de 14% din totalul alocat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform unui comunicat remis Agerpres, ministerul a încasat joi 173 milioane de lei, ca urmare a îndeplinirii obiectivului de conectare a 150.000 de case de marcat la sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

“Adăugând şi prima tranşă încasată în urmă cu două săptămâni, cea de 82 de milioane de lei, ajungem, astăzi, să avem aproape 14% încasări din alocarea totală destinată ministerului prin programele asumate din PNRR. Vreau să îi felicit şi pe colegii de la Ministerul Muncii care au încasat, alături de noi, şi prima şi a doua oară şi sperăm că în curând să fim tot mai mulţi cu veşti bune despre tragerile din acest plan ambiţios şi necesar pentru România”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Prin conectarea celor 150.000 de case de marcat, mediul de afaceri are posibilitatea deducerii din impozitul pe venit/profit a cheltuielilor făcute cu achiziţia şi punerea în funcţiune a aparatelor de marcat fiscale electronice.

Conform datelor disponibile la ANAF, valoarea totală a deducerilor din impozitul întreprinderilor, aferentă achiziţiei aparatelor de marcat electronice fiscale, depăşeşte 334 de milioane de lei.

Următoarea tranşă din PNRR, în valoare de 105 milioane euro, va fi încasată la începutul anului viitor şi este condiţionată de conectarea la ANAF, până la sfârşitul acestui an a cel puțin 600.000 de case de marcat.