Ciucă, despre programele naţionale Student Invest şi Family Start: Asigurăm cadrul necesar pentru ca studenţii să performeze la acelaşi nivel cu colegii din alte state europene

student universitate Sursa foto: Pixabay

Premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, ministrul Familiei Gabriela Firea şi ministrul Finanţelor Adrian Câciu au participat, miercuri, la ceremonia de semnare a convenţiilor de implementare şi garantare pentru programele naţionale Student Invest şi Family Start, două programe prin care tinerii vor primi credite pentru studii sau diferite evenimente care au legătură cu întemeierea familiei, cu noutatea că acestea vor fi garantate de stat în proporţie de 80%, scrie News.ro.

„Sunt programe pe care noi le-am asumat, atât prin programul Sprijin pentru România, cât şi în programul de guvernare al coaliţiei. Prin aceste demersuri facilităm accesul studenţilor şi tinerelor familii la o finanţare care este contragarantată de către stat şi discutăm de condiţii avantajoase astfel încât studenţii să poată să îşi înlesnească tot ceea ce înseamnă cheltuielile pentru studiile universitare. Pentru Guvern, studenţii de pe băncile facultăţilor reprezintă generaţia viitoare căreia să îi asigurăm cadrul necesar pentru educaţie şi a performa la acelaşi nivel precum colegii din alte state europene. În ce priveşte tinerele familii, sunt convins că vom face în aşa fel încât în aceste condiţii demografice cât se poate de serioase să încurajăm accesul la finanţare pentru locuinţe, la tot ceea ce înseamnă facilităţile pe care statul român le poate pune la dispoziţie. Am demarat programul de construcţie de noi creşe, un program prin care ne dorim să sprijinim tinerele familii şi să îi scăpăm de această grijă”, a afirmat Nicolae Ciucă, miercuri la evenimentul de la Palatul Victoria.

La rândul ei, ministrul Familiei Gabriela Firea a precizat că prin acest program guvernamental vor fi acordate sume de „10.000 euro pentru studenţii care solicită şi 15.000 de euro pentru tinerele familii, aceste sume putând fi înapoiat în 10 ani”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Am semnat astăzi împreună cu domnul ministru de Finanţe, împreună cu directorul general al Fondului Român de Contragarantare şi cu reprezentanţii a două bănci comerciale importante din România CEC Bank şi Creditco. De asemenea, a solicitat plafon de creditare şi Libra Bank şi avem garanţia şi informaţia că şi Raifeissen Bank şi Alpha Bank vor dori să intre în acest program guvernamental prin care se acordă 10.000 euro pentru studenţii care solicită şi 15.000 de euro pentru tinerele familii, aceste sume putând fi înapoiat în 10 ani. E o perioadă mare de graţie faţă de produsele bancare existente în acest moment. Dar noutatea absolută este aceea că, până în acest moment, tinerii din România erau trataţi ca orice alt client în faţa reprezentanţilor unei bănci comerciale, însemnând că dacă solicită un credit trebuia să aducă o garanţie şi dovada unui salariu substanţial. Deci este o premieră că statul garantează 80% din aceste credite, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate, în SUA, în aproape întreaga Europă. Intrăm şi la acest capitol în rândul lumii”, a declarat Gabriela Firea.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: