Alin Burcea, ANAT: Litoralul românesc a scăzut anul acesta cu aproximativ 20% faţă de 2021 în ceea ce priveşte numărul turiştilor în hoteluri

mamaia, Constanta, turism, mare, litoral Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Litoralul românesc a scăzut anul acesta cu aproximativ 20% faţă de 2021 în ceea ce priveşte numărul turiştilor în hoteluri, iar Mamaia a înregistrat scăderea cea mai mare, de 25-30%, a declarat prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, în Antalya, Turcia, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, este prima dată în 32 de ani când numărul turiştilor din hotelurile de pe litoral scade, această scădere fiind mai evidentă în nordul litoralului.

”Practic, Mamaia a scăzut mult, sudul s-a dezvoltat foarte bine, Olimp şi Neptun s-au dezvoltat bine, s-au renovat multe hoteluri, Eforie a mers iarăşi foarte bine, chiar şi Costineşti a avut creştere. Mamaia a avut scăderea cea mai mare”, a spus Burcea, care este şi CEO al agenţiei de turism Paralela 45.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Printre motive, el a menţionat creşterea foarte mare a preţurilor, apariţia a mii de locuri de cazare în apartamente private, noi, în Mamaia Nord şi în Năvodari, “care au concurat hotelurile cu brio”, costurile mari de parcare din Mamaia, dar şi lipsa totală de implicare a ministrului antreprenoriatului şi turismului, Constantin Daniel Cadariu, ”care nu a iniţiat nicio acţiune media de promovare a litoralului românesc a cărui imagine s-a degradat”.

“Dacă la 10.000 de locuri (în apartamente private n.r) – cam atâtea sunt în Mamaia Nord şi Năvodari – pui trei oameni pe familie, sunt 30.000 de oameni pe serie. Dacă înmulţeşti cu zece serii, sunt 300.000 de oameni. Dacă mergi pe un grad de ocupare de 70%, sunt 200.000 de oameni care au mers în aceste apartamente şi cred că sunt aproape de realitate, cam ce-a pierdut Mamaia erau în aceste apartamente”, a explicat el.

În plus, el a criticat delăsarea unor hotelieri de pe litoral, care au mers pe ideea ”lasă că merge, că se vinde de la sine”. ”Iată că nu s-a mai vândut de la sine. Iată că oamenii după doi ani de stat în casă (…) au mai plecat, s-au dus în Turcia, în Grecia, pe unde au avut bani, pe unde s-a putut”, a mai spus Burcea.

El a apreciat că această tendinţă nefastă pentru litoralul românesc va continua şi în 2023, mai ales în contextul creşterii preţului energiei. Sunt hoteluri care au montat panouri fotovoltaice ca să-şi acopere cheltuielile de energie, dar altele nu fac nimic şi ”litoralul nu cred că va merge bine”, a conchis el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nici dracul n-a mai intalnit ca-n Romania, hoteluri clasificate cu doua stele si trei stele, la parter si etajul 4 cu doua, iar restul etajelor la 3.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.