Compania națională de stat Hidroelectrica anunță că prelungește din nou perioada în care nu emite facturi, potrivit unei informări transmise clienților.
Nou termen stabilt de Hidroelectrica este 1 decembrie 2022.
„Stimați parteneri,
Având în vedere complexitatea operațiunilor de implementare a noilor softuri de lucru și migrarea bazelor de date, vă informam că suntem nevoiți să prelungim termenul comunicat anterior pentru reluarea procesului de facturare, operarea solicitărilor de intervenție asupra datelor (rectificare, actualizare, ștergere, portabilitate, restricționare în ceea ce privește prelucrarea etc.), precum și de soluționare a cererilor inregistrate in aceasta perioada.
Accesul la date, inclusiv documente contractuale, este permis și vă pot fi oferite informații cu privire la acestea și/sau pune la dispozitia dumneavoastra.
Termenul estimat pentru reluarea activităților este 01.12.2022
Activitatea de relaționare cu publicul se va desfasura ca si pana acum, conform programului afisat pe site-ul companiei.
Dosarele depuse fizic pentru contractarea serviciului de furnizare a energiei electrice vor fi in continuare recepționate si inregistrate, insa procesarea acestora se va realiza ulterior finalizarii operațiunilor mentionate.
Pentru gestionarea eficienta a cererilor inregistrate in aceasta perioada si operarea ulterioara in timp util, va rugam sa folositi adresele de comunicare destinate fiecarui tip de solicitare, indicate pe site-ul Hidroelectrica.”, arată un mesaj transmis de companie.
Inițial, Hidroelectrica a spus că aceste operațiuni se vor derula vreme de două săptămâni, între 27.10.2022-10.11.2022, pentru ca apoi să-l prelungească până pe 15 noiembrie, și apoi, până pe 17 noiembrie. A fost depășit și acest termen, iar acum compania a modificat data până la care implementează softuri noi până joi, 01.12.2022.
Hidroelectrica este cel mai mare și ieftin producător de energie electrică din România, controlat de stat, de 0,250 lei/kWh fără taxe. Acest preț pentru consumatori casnici a fost menținut de societate încă din 01.01.2021, potrivit companiei.
Hidroelectrica este cea mai mare, ca venituri, și mai profitabilă companie a statului român, cu beneficii nete ce se ridică la 900 de milioane euro anual. În septembrie, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a declarat că societatea se confruntă,cu un aflux de aproximativ 5.000 de clienţi noi, ajungându-se atunci la un număr triplu de clienţi (300.000) faţă de anul trecut.