Introducerea centralelor de apartament în Programul “Rabla pentru electrocasnice” este o opţiune, dar trebuie să facem o analiză de impact şi să vedem care este economia de carbon care se face, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
“Trebuie să facem o analiză de impact, să vedem care este economia de carbon care se face prin centralele noi şi să vedem investiţia de care este nevoie. Trebuie ştiut un lucru: emisiile de carbon se taxează în Europa. În Uniunea Europeană intră începând cu 1 ianuarie 2027 Directiva cu privire la taxarea carbonului, care va afecta şi apartamentele care se încălzesc sau sunt încălzite cu centrale individuale. Va impacta şi combustibilul fosil – benzină, motorină. Tocmai de aceea, interesul nostru este de a veni cu soluţii, altele decât cele clasice, adică să găsim soluţii pentru reducerea emisiilor de carbon la nivel de apartament. Cu siguranţă este o opţiune, dar, din punct de vedere al mediului şi din punctul de vedere al emisiilor de carbon, cele mai bune soluţii pe plan naţional, ca plan european, sunt încălzirile centralizate, care scot din centrul oraşului poluarea, scot emisiile de carbon de la nivelul trotuarului şi le duc într-o centrală care poate fi controlată, poate fi dotată cu sisteme de reducere a emisiilor şi sunt mult mai eficiente şi mai economice din punct de vedere mediu şi financiar. În niciun caz nu se poate lansa un program în 2 – 3 zile sau 2 – 3 săptămâni. Este un program foarte mare şi, dacă vrem un program de genul acesta, necesită analiză, pregătire informatică şi buget”, a explicat Tanczos.
Recent, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat la un post de televiziune că în Coaliţia de guvernare a fost stabilit ca în Programul “Rabla pentru electrocasnice” să fie incluse şi centralele de apartament.
“Le-am recomandat românilor, cei care îşi permit, să schimbe centrala, să treacă pe centrale performante. Împreună cu ministrul Mediului, în Coaliţie, am stabilit ca în Programul ‘Rabla pentru electrocasnice’ să intre şi centralele de apartament, pentru ca oamenii care nu-şi permit să-şi cumpere o centrală să poată să şi-o schimbe, să fie ajutaţi, pentru că şi statul, la rândul lui, câştigă, pentru că scade consumul de gaz”, a susţinut Popescu.