Ministrul Finanțelor, despre proiectul de buget pe 2023: Un buget care are în vedere un echilibru între a sprijini investiţiile, dar şi a sprijini economia şi cetăţenii

Adrian Caciu Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Bugetul din acest an este unul care are în vedere un echilibru între a sprijini investiţiile, dar şi a sprijini economia şi cetăţenii în situaţia cu care ne confruntăm, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la dezbaterile asupra proiectului de buget din Comisiile pentru buget-finanţe ale Parlamentului.

“Încercăm şi în acest an, şi sunt convins că vom reuşi, să avem un buget înainte de a începe exerciţiul financiar 2023. Este un semnal care se dă de predictibilitate, de echilibru şi de constanţă atât investitorilor, dar şi economiei din România. Este un buget, din punctul meu de vedere, echilibrat, un buget care a ţinut cont de ceea ce a apărut ca şi presiune în anul 2022. Un buget care are în vedere un echilibru între a sprijini investiţiile, dar a şi sprijini economia şi cetăţenii în situaţia pe care o trăim, o situaţie, ne confruntăm la acest moment cu un puseu inflaţionist, eu îi spun mereu istoric, deşi în România s-a mai întâmplat şi în urmă cu 20 de ani. Dar modul în care se exprimă inflaţia la nivel regional este unul atipic pentru că este o inflaţie care a fost construită pe costuri şi este o inflaţie care are efect structural supra economiilor, nu numai cea a României şi cea Europeană, dar şi cea mondială”, a spus Adrian Câciu.

El a afirmat că bugetul a fost construit pe o creştere economică în încetinire, 2,8%, “prudentă”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Ministrul Finanţelor a declarat că se are în vedere o reducere a deficitelor gemene: cel public este prognozat să scadă la 4,4% din PIB, iar cel de cont curent să coboare la 8,5% din PIB, de la 8,8% în anul 2022.

Întrebat în cursul audierilor despre banca de investiţii, ministrul Finanţelor a menţionat că în buget este prinsă suma de 6 milioane de lei.

“În ceea ce priveşte impozitarea muncii, este un lucru pe care l-am declarat, încercarea noastră este ca într-un orizont mediu de timp această impozitare a muncii să fie redusă. De aceea, când am venit pe salariul minim am început, dacă vreţi, o facilitate sau o reducere indirectă a impozitării muncii prin acea facilitate de 200 de lei la salariul minim. În săptămânile următoare avem în continuare discuţii cu mediul de afaceri astfel încât să extindem această facilitate pentru cei care cresc salariile. Pe partea de bancă de dezvoltare sunt prinşi…Evident, banca de dezvoltare va fi în construcţie, dacă vreţi. Are partea de autorizare, respectiv prima parte de capital şi cheltuieli de funcţionare de 6 milioane sunt prinse în buget, urmând ca la momentul la care este autorizată de către Banca Naţională sau în timpul autorizării să cuantificăm prin rezultatul consultanţei pe care o avem pentru această autorizare de bancă de dezvoltare necesarul pentru capitalul social iniţial sau dacă este cazul şi pentru linii de finanţare”, a afirmat Adrian Câciu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ce se va intampla daca BNR nu autorizeaza functionarea asa zisei banci de dezvoltare?
    😯
    Mai aveti 6 milioane de lei pentru functionarea unei banci in plus chiar inoportuna?
    Fara rețea, fara clienti, fara cota de piata, fara conducatori si salariati!
    Bancile existente nu pot sa plasese sursele atrase de la rezidenti in credite pentru functionarea economiei si hop peste noapte mai risipiți niste bani sa infiintați banca!
    Infiintati pentru voi si oamenii vostri, puui de securisti, activisti ce vor fi primii la cascaval!😯
    Exceptional!
    Renaste Bancorexul?🤣🤣🤣

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.