Miliardarul american Michael Bloomberg (foto), proprietarul agenţiei de ştiri Bloomberg News, este interesat să preia fie Dow Jones, firma care deţine renumitul cotidian financiar Wall Street Journal, fie cotidianul Washington Post, a relatat vineri portalul de ştiri Axios, preluat de Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

O astfel de fuziune ar da naştere unui gigant în domeniul ştirilor şi datelor financiare, consolidând şi mai mult controlul deţinut de Michael Bloomberg, al 12-lea cel mai bogat om de pe planetă, asupra sectorului de ştiri de business astfel încât compania sa va vinde şi mai multe terminale de ştiri Bloomberg, principala sa sursă de venituri.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, Michael Bloomberg ar fi interesat într-o posibilă achiziţie a ambelor companii, însă cel mai mult îşi doreşte să preia Dow Jones.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Controlată de grupul News Corp, compania Dow Jones regrupează cotidian financiar Wall Street Journal, revista Barron’s şi portalul de ştiri MarketWatch.

Sursele au precizat că Michael Bloomberg ar cumpăra şi Washington Post dacă Jeff Bezos ar fi dispus să vândă, după ce în 2013 fondatorul Amazon.com Inc a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru a-l cumpăra.

În luna octombrie a acestui an, mogulul Rupert Murdoch a demarat un proces care ar putea să se finalizeze cu reunificarea imperiului său mediatic, divizat în prezent între News Corp şi Fox Corp, la aproape un deceniu după separarea celor două companii. Însă propunerea lui Rupert Murdoch s-a lovit de opoziţia mai multor acţionari, care susţin că o eventuală combinare nu ar reflecta în mod adecvat valoarea News Corp şi în schimb au sugerat o separare de operaţiunile din domeniul imobiliar sau o separare de Dow Jones ca o alternativă la o fuziune.

Cu toate acestea, analistul media Craig Huber a spus că ar fi “şocat” dacă Rupert Murdoch ar vinde Wall Street Journal adăugând că mogulul ar fi cerut şi familiei sale să nu îl vândă.

“Wall Street Journal este un trofeu pentru familia Murdoch”, a subliniat analistul adăugând că speculaţiile cu privire la o vânzare ar putea conduce la finalizarea planului lui Rupert Murdoch de a-şi reunifica imperiul mediatic.