EXCLUSIV. Prime de Crăciun de peste 1,5 milioane de lei la Transelectrica, unde acționar majoritar este statul român, prin SGG / Unii șefi au încasat prime de 16.000 de lei / Transelectrica și-a mărit de 5 ori profitul față de anul trecut pe fondul creșterii prețurilor energiei electrice

transelectrica Sursa foto: Transelectrica

Una dintre cele mai importante companii deținute de statul român, Transelectrica, a acordat prime generoase de Crăciun angajaților săi. Potrivit unui document intrat în posesia Economedia, totalul primelor acordate în baza unui protocol semnat pe 20 decembrie se ridică la 1.573.800 lei.

Acestea fost date în baza unui protocol semnat cu Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate “Univers” cu reprezentanții Transelectrica.

Potrivit documentului, părțile au convenit “acordarea de prime cu caracter special salariaților a căror activitate desfășurată în anul 2022 a avut un impact major în desfășurarea activităților derulate în cadrul Companiei.”

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Lista angajaților merituoși conține 456 de nume, ultimul a fost adăugat cu pixul pe foaia deja tipărită. Potrivit Raportului Anual al Translectrica, erau 2015 salariați în anul 2021. Rezultă că au fost premiați de Crăciun circa 22 % dintre ei.

Cele mai mari prime ajung la 16.000 de lei și au fost acordate 5 de acest nivel. Acestea au fost încasate de un consilier de specialitate, de doi directori și de doi manageri de unități teritoriale. Primele de 15.000 de lei au ajuns la un consilier și la doi directori.

Lista primelor Transelectrica poate fi citită aici.

Unul dintre directori cu primă de 15.000 de lei este Filipoiu Alina Elena, care figurează ca având funcția Director de unitate. Potrivit surselor Economedia, ea a fost în trecut doar Director al Direcției Juridice, dar Dan Vâlceanu, fost ministru de finanțe, și Cătălin Nadolu, membru în directoratul Transelectrica, au făcut o reorganizare la Transelectrica unind Direcția resurse umane cu Direcția juridică intr-o Unitate pe care a ajuns să o conducă Alina Filipoiu.

Ea a fost angajată în această funcție în urma unui concurs care a avut loc în vara anului 2021, scrie lumeapolitică.ro. Salariul brut primit atunci a fost de 21.342 lei. Și, potrivit contractului, remunerația este corespunzătoare clasei 9c din grila de salarizare, iar laa acest salariu brut se adaugă un spor de 75%. A rezultat un salariu lunar brut 37.348,5 lei.

În extrema cealaltă, găsim și angajați care au fost recompensați cu 200, 300 sau 500 de lei pentru activitatea desfășurată în anul 2022. Iar unii dintre ei sunt încadrați ca șef serviciu tehnic, responsabili de proiect sau tehnician principal specialist.

Câțiva ingineri, maiștri și electricieni au fost trecuți pe listă cu o sumă mai aparte: 357 de lei.

Un șef de coloană auto a luat o primă de 850 de lei, în timp ce patru șoferi, după cum le este trecută funcția în tabel în paranteze lângă denumirea “Conducător auto”, au luat fiecare câte 10.000 de lei. Adică la fel de mult ca unii manageri, manageri de unități teritoriale, experți sau directori de direcții.

Transelectrica este o companie în care cel mai mare acționar (56,8%) este statul român, prin Secretariatul General al Guvernului. Restul acțiunilor sunt deținute de persoane fizice, de fondul de pensii NN Pensii și de Pavăl Holding, fondul de investiții al fraților Adrian și Dragoș Pavăl, care dețin Dedeman.

Transelectrica este singurul operator care asigură serviciul de transport al energiei electrice, de conducere tehnică operațională a Sistemului Electroenergetic Național și de administrare a pieței de energie electrică (prin filiala sa cu personalitate juridică OPCOM SA), aceste domenii fiind considerate prin lege monopol natural.

Iar, ca și în cazul altor jucători din piața energiei, criza din acest domeniu a însemnat bani mai mulți datorită prețurilor mari. Și asta în condițiile în care chiar Transelectrica recunoaște în raportul său financiar pe primele nouă luni că activitatea în piața energetică a fost mai mică.

“În intervalul ianuarie-septembrie 2022, consumul de energie electrică la nivelul SEN a înregistrat scăderi în toate cele nouă luni calendaristice. Influență a avut pe de o parte creșterea prețurilor la combustibilii primari, fenomen care s-a reflectat în prețul final al energiei electrice, iar pe de altă parte, temperaturile medii lunare care au înregistrat sistematic anomalii pozitive, situându-se peste normele climatologice.”, se arată în raportul menționat.

Profitul, însă, a crescut de peste 5 ori. De la 81 de milioane de lei în primele 9 luni din 2021, la 418 milioane de lei în primele 9 luni din acest an.

 

Am cerut mai multe lămuriri de la conducerea Transelectrica în legătură cu aceste prime, cu nivelul lor și cu criteriile de acordare, dar nu avem încă un răspuns. De asemenea, am solicitat un răspuns și de la șeful SGG, Marian Neacșu, în legătură cu acordarea acestor prime, dar până la această oră nu am primit aceste informații.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Social democrația românească în funcțiune. Noii ciocoi social democrați îmbuibați pe spinarea poporului. Un profit dublu nu era suficient ?

    • Păi dacă intreprinderea are profit că au scumpit curentul electric pe spinarea celor ce muncesc și care în final tot aceștia au construit tot sistemul energetic al României ,începând de la producere și rețelele de transport a energiei. Dar ar fi o întrebarea tot profitul se împarte între director din sistem ” care sunt cu miile ,,și politicienii ? Ceva modernizări ,investiți în mărirea capacității de transport ” României ca să se branșeze la rețeaua de electricitate platesc din bani lor
      Marirea rețelei de distribuție a energiei electrice,,plus că sistemul are lipsă de puncte de transformatoare !

  2. Problema grava este alta: directorul Dispeceratului Energetic Național a luat 10.000 (la fel si directorul Directiei Operative DEN), cât un șofer și sub o secretara care a luat 15.000. Mai mult, directorilor nu li s-a cerut părerea… Aroganta maximă dacă nu bătaie de joc….

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.