Sursa: Dreamstime
Migranții români recrutați de agențiile de ocupare a forței de muncă ajung adesea în unele dintre cele mai grele și mai prost plătite locuri de muncă din Olanda, în special în industria cărnii, potrivit Balkan Insight.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Ușa s-a deschis brusc și acolo stătea un muncitor român solid, cu brațul drept puternic tatuat, înconjurat de trei complici neliniștiți, care își mișcau picioarele și râdeau nervos. Și-au fixat privirea asupra lui Damian Goian, în vârstă de 24 de ani, care stătea pe pat în locuința companiei de procesare a cărnii.
„Hai, bă, fă-ți bagajul odată! La naiba! Ieși afară”, au strigat.
Goian nu înțelegea cum și de ce era dat afară. A încercat să glumească. Dar atunci bărbatul tatuat l-a pocnit peste față. Apoi au venit pumnii, o rafală de lovituri bruște din toate direcțiile, lăsându-l fără nicio șansă să reacționeze. Când s-au oprit, Goian era pe podea, cu fața plină de sânge, iar cei patru stăteau deasupra lui. A reușit să se târască până la baie, s-a uitat în oglindă și și-a spălat fața. Câteva momente mai târziu, bărbații l-au împins într-o mașină, aruncând după el câteva dintre lucrurile sale.
Era o zi amară de noiembrie 2024 când Goian a fost abandonat în zona gării Blaak din Rotterdam, cu fața umflată de la bătaie. Cu o zi înainte, își amintea că încă lucra pentru Vleesbewerking van der Pijl B.V, o companie olandeză de procesare a cărnii, pentru care muncise în ultimii patru ani tranșând vițel pentru piața europeană. Până în acea seară, însă, era fără adăpost, fără niciun loc unde să se ducă.
Aceasta este o poveste care se repetă în toată Țările de Jos, unde mulți muncitori români suferă din cauza schimburilor epuizante din abatoare și a aranjamentelor de locuințe instabile organizate de agențiile de recrutare.
Aproape 40.000 de români sunt angajați în agricultură, logistică și procesarea cărnii în Olanda, formând o forță de muncă esențială, dar invizibilă, în economie. Atrași de promisiuni de salarii mai bune și de siguranță a locului de muncă, mulți descoperă rapid că aceste asigurări ascund un sistem de contracte precare, evacuări bruște și o cultură generalizată a abuzului.
În zilele care au urmat agresiunii, fără familie sau o rețea de sprijin pe care să se bazeze, Goian s-a trezit rătăcind pe străzile din Rotterdam. Telefonul îi era stricat, portofelul îi fusese furat după prima noapte dormită sub cerul liber, ceea ce l-a făcut să cerșească bani, zi de zi. Timp de mai mult de o săptămână, a supraviețuit doar cu pâine și cele mai ieftine croissante. El spune că, în ciuda vizitelor repetate ale polițiștilor, rugămințile sale de ajutor au rămas fără răspuns.
„Eram obișnuit cu frigul, pentru că lucram în abator la 1 grad celsius, dar ceea ce m-a enervat cu adevărat este că de fiecare dată când patrula poliția, mă trezeau și mă obligau să mă mișc”, își amintește Goian. „Eram epuizat, nu aveam unde să dorm.”
Disperarea l-a împins în cele din urmă la limită. „Nu mai știam ce să fac, eram obosit și flămând. Voiam doar să fiu arestat și dus înăuntru”, a spus. Folosind un ciocan, a spart o mașină. În acea zi, poliția l-a ridicat imediat.
Angajarea „coordonatorilor”
Câteva luni mai târziu, un videoclip grafic cu Goian fiind atacat a început să circule online. Filmate de unul dintre cei patru agresori, imaginile, scurse pe Facebook de un cont anonim, îl arată pe Alex Florescu, un muncitor român și fost coleg al lui Goian, intrând în cameră și lovindu-l pe acesta din urmă. „Lângă el”, spune Goian, „era șoferul care trebuia să mă ia la muncă în acea zi, împreună cu alți doi pe care abia îi puteam identifica”.
„Ei aveau cheia de la casa mea. Nu știu cum”, susține el. „Doar șeful putea să le-o fi dat”.
Dar a făcut-o oare? Proprietarul companiei în cauză, Cor van der Pijl, a negat inițial că Goian ar fi lucrat vreodată pentru el. Totuși, confruntat cu dovezi de plată, care arătau clar bani transferați de la Vleesbewerking van der Pijl în contul lui Goian, acesta a recunoscut că Goian „a fost angajat la noi în trecut”. Cu toate acestea, a subliniat că „nu l-am concediat eu, a plecat singur”.
În ciuda acestei recunoașteri, van der Pijl a continuat să minimalizeze gravitatea situației, comparând-o cu o dispută între colocatari. „Se întâmplă într-o casă de studenți. Se poate întâmpla și într-un bar”, a spus el.
Era de asemenea familiarizat cu videoclipul și chiar cu numele lui Florescu. Întrebat dacă Florescu lucra pentru el la acel moment, van der Pijl a confirmat: „Da, lucra. Atunci încă era angajat la Vleesbewerking van der Pijl.” A adăugat că Florescu plecase cu o lună înainte de a vorbi cu noi, coincidență care s-a întâmplat exact când videoclipul apăruse pe internet.
Aceasta lasă întrebarea de ce Florescu a ales să-l evacueze violent pe Goian din locuința companiei. Potrivit lui Marian Raicu, liderul Sindicatului Românilor din Olanda, care se ocupă de plângerile muncitorilor migranți români, „De cele mai multe ori, managerii agențiilor de muncă sunt cei care dau astfel de ordine. Dar nimeni nu-i poate acuza. Managerii știu foarte bine că nu pot face asta pentru că este ilegal, așa că plătesc alți muncitori români, așa numiții coordonatori să facă treaba murdară”.
„Dacă muncitorii se îmbolnăvesc prea des”, spune Raicu, „managerii scapă repede de ei. Dar pentru agenție este prea costisitor să le dea preaviz și să-i țină gratuit într-o cameră, când atât de mulți oameni stau la coadă pentru un loc de muncă și sunt gata să plătească pentru o cameră în avans, până când și ei sunt evacuați și cercul vicios începe din nou.”
Maltratare
În jurul abatorului din Den Bosch, un oraș din sudul Olandei, duhoarea de carne crudă plutește greu în aer. În această unitate din spatele porților gri, Micsunica Bradu, în vârstă de 54 de ani, a lucrat odinioară la linia de producție, ambalând carne în timp ce aceasta se deplasa pe banda rulantă.
„Mă durea atât de tare umărul încât voiam să plâng, lacrimile îmi curgeau pe față, dar nu aveam ce face”, și-a amintit ea. „Trebuia să stai liniștit pentru că te urmăreau de la capătul liniei ca niște polițiști”.
În vara anului 2023, Bradu era angajată de RMS Reyhan, o agenție olandeză de muncă ce furnizează personal pentru abatoare. Ea spune că a fost concediată în noiembrie 2023, cu doar două ore de preaviz.
Motivul? Refuzase să se mute dintr-una dintre unitățile de cazare ale RMS Reyhan de la un camping din Dordrecht într-un apartament aglomerat din Den Bosch, un loc pe care l-a descris drept „mizerabil, plin de șobolani”. Unitatea de la camping îi fusese dată într-o stare jalnică, dar ea petrecuse săptămâni întregi curățând-o, vopsind exteriorul și chiar tundând iarba. Tocmai când începuse să se simtă ca acasă, i s-a ordonat să plece.
Dar ceea ce a surprins-o și mai mult a fost faptul că, atunci când s-a oprit la clădirea companiei pentru a-și ridica salariul rămas, i s-a spus că nu fusese niciodată angajată de RMS Reyhan.
„Am sunat la poliție de trei ori la rând și le-am spus că am nevoie de ajutor. Le-am trimis chiar și locația mea”, spune ea. „Ce crezi că s-a întâmplat? Nimic. Niciun cuvânt! Nu a venit nimeni”.
Bradu îndurase luni de muncă grea, dar ce a urmat a rănit-o și mai mult. După confruntarea de la birou, a intrat într-un apel video cu fiica ei și își amintește cum Askin Reyhan, patronul agenției, a văzut-o ținând telefonul ridicat.
„A presupus că îl filmam. Și apoi a venit încet spre mine, a scuipat pe mine, mi-a smuls telefonul și l-a făcut bucăți”, a spus ea.
Întrebat telefonic pentru comentarii, Reyhan a negat acuzația.
Pentru Bradu, necazurile nu s-au terminat acolo. A fost urcată într-o dubă aglomerată și i s-a spus că va fi dusă înapoi în România. Călătoria a însumat aproape 2.000 de kilometri: două zile de drum, două persoane înghesuite pe un singur loc. Totuși, în loc să ajungă la destinația anunțată, șoferul a luat un traseu neașteptat și a lăsat-o abandonată la aproape 200 de kilometri de casă.
Bradu și Goian nu sunt singurele victime ale violenței și evacuărilor în rândul muncitorilor migranți din Olanda. Cazuri ca ale lor ies la iveală mereu. În septembrie 2024, Iulian Terchilă, un muncitor român de 34 de ani, a fost agresat de coordonatorul agenției de recrutare și de alți cinci bărbați, aparent din cauza unei dispute minore cu un coleg de locuință. Terchilă a fost apoi aruncat într-o mașină și abandonat la o gară din Eindhoven. Superiorul lui Terchilă a negat acuzațiile, spunând că nu l-a lovit, dar că „a trebuit să-l țină la pământ”.
În spatele poveștilor de violență fizică se ascunde o altă realitate: migranții români suportă adesea condiții precare de muncă și locuire. Dependenți de angajatori atât pentru venituri, cât și pentru cazare, ei devin deosebit de vulnerabili exploatării și abuzului.
În 2020-2021, Inspectoratul Muncii din Olanda a raportat că mai mult de două treimi dintre muncitorii grav dezavantajați, angajați prin agenții de muncă în industrii cu salarii mici, erau români. Tendința este cea mai pronunțată în industria cărnii, unde contractele precare oferă foarte puțină protecție.
„Pierderea unui loc de muncă înseamnă adesea pierderea locuinței și asta te lasă pe străzi. Din punctul nostru de vedere, sunt puțini angajatori care se comportă cum ar trebui”, spune Petra Bolster, vicepreședintă interimară al Federației Sindicatelor din Olanda (FNV).
Potrivit lui Marian Raicu, agențiile de ocupare a forței de muncă arată foarte puțină toleranță pentru sănătatea sau nevoile familiale ale muncitorilor.
Articolul integral poate fi citit aici.
