Acţiunile Airbus au scăzut cu 9% marţi, după ce compania a declarat că îşi reduce obiectivele pentru 2024, inclusiv cele referitoare la livrările de avioane şi profiturile, transmite CNBC, conform News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Airbus a declarat luni că se aşteaptă acum ca profitul său ajustat înainte de dobânzi şi taxe să se ridice la aproximativ 5,5 miliarde de euro (5,9 miliarde de dolari), în scădere de la o estimare anterioară de 6,5 miliarde de euro la 7 miliarde de euro, anunţată pe 25 aprilie.

Compania a declarat că acum anticipează să livreze aproximativ 770 de avioane comerciale în acest an, comparativ cu o previziune anterioară, de aproape de 800.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Airbus şi-a prelungit, de asemenea, termenul ţintă pentru creşterea producţiei aeronavei sale A320.

Acţiunile companiei listate în Europa au scăzut cu 9,6% până la sfârşitul sesiunii.

Reducerile previziunilor sunt parţial legate de problemele lanţului de aprovizionare în afacerile cu avioanele comerciale ale Airbus, a spus compania.

”Airbus se confruntă cu probleme persistente specifice lanţului de aprovizionare, în principal în cazul motoarelor, aerostructurilor şi echipamentelor de cabină”, a menţionat compania.

Airbus a spus că se confruntă şi cu costuri suplimentare în divizia de sisteme spaţiale. A recunoscut ”provocări comerciale şi tehnice” în afaceri şi, prin urmare, costuri de aproximativ 900 de milioane de euro în prima jumătate a anului 2024, a spus Airbus.

”Acestea sunt legate în principal de ipoteze actualizate cu privire la programe, volumul de muncă, surse, riscuri şi costuri pe durata de viaţă a anumitor programe de telecomunicaţii, navigaţie şi observare”, a spus compania.

Rezultatele semestriale ale Airbus vor fi publicate pe 30 iulie. La începutul acestui an, profitul operaţional al Airbus pentru primul trimestru a fost mai slab decât erau aşteptările, directorul financiar Thomas Toepfer spunând la acel moment că profiturile companiei ”nu sunt deosebit de puternice”.