Albalact, Covalact şi Dorna Lactate au fost amendate cu aproape 3 milioane de euro de Consiliul Concurenței/ Firmele, investigate pentru posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor untului, au refuzat să ofere acces la informaţii în timpul inspecţiilor inopinate

unt Sursă foto: Unsplash

Consiliul Concurenţei a anunţat sâmbătă că a sancţionat companiile Albalact, Covalact şi Dorna Lactate, parte din grupul francez Lactalis, cu amenzi în valoare de 14.335.002 lei (aproximativ 2,9 milioane euro) pentru că au refuzat să ofere acces la unele informaţii în timpul inspecţiilor inopinate derulate în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri de stabilire a preţurilor pe piaţa producţiei şi comercializării de unt.

“Când am lansat investigaţia pe unt, am mers la procesatorii de lapte, printre care şi Lactalis, dar Lactalisul e mare, are Albalact, Covalact şi Dorna Lactate. Ei ne-au dat acces la acte, dar documentele au şi un administrator francez, care e angajatul firmei-mamă din Franţa şi n-au vrut să ne dea acces la documentele lui, că aşa le-a spus mama din Franţa, că ne trebuie mandat în Franţa şi noi am constatat că asta e o nesupunere la inspecţie. Ca atare, am dat o amendă Lactalisului şi i-am spus că-i mai dăm şi 30.000 de euro pe zi până primim acces la documente. Între timp, se pare că ne dau ceva acces. Deci, vom opri suma asta să curgă, de 30.000 euro pe zi, dar pe total este o amendă de aproape 3 milioane de euro pentru că n-am avut acces deplin la informaţii. Lucrurile astea sunt importante pentru noi, pentru că, dacă încep firmele să ne spună: ‘Nu, la aia nu pot să-ţi dau, asta nu pot să îţi dau, la asta vezi că e serverul în Franţa, la ăla e serverul nu ştiu unde… deci e important pentru noi să fie clar că trebuie să primim acces la tot ce există în firmă şi la ceea ce firma poate să aibă acces. Deci, nu mă interesează că serverul tău e în Bahamas, da? Dacă am mandat judecătoresc pe sediul tău din Bucureşti, intru legal în acela. Deci, chiar dacă e în cloud nu ştiu unde un document, dacă tu poţi să-l accesezi în sediul tău din Bucureşti, trebuie să mi-l dai. Este important să nu acceptăm chestia asta ‘Nu, vezi că e în altă ţară, altă jurisdicţie, trebuie să ceri permisiune’. Nu! De asta am fost stricţi cu francezii. Le-am dat şi amendă şi le-am dat şi amenda asta cominatoriu, deci pe fiecare zi, până când se supun cererii noastre. Nu înseamnă că-s vinovaţi, poate că nu o să găsim vinovaţi pentru unt, nu ştiu fapta în sine dacă va fi. Asta e o amendă procedurală, pentru că nu s-au supus pe deplin inspecţiei”, a explicat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu.

Amenzile au fost aplicate astfel:

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

1. Albalact SA: 9.913.038,57 lei (aproximativ 2 milioane euro)

2. Covalact SA: 2.446.524 lei (aproximativ 495.000 euro)

3. Dorna Lactate SA: 1.975.440,12 lei (aproximativ 400.000 euro)

Autoritatea de concurenţă a aplicat aceste sancţiuni pentru că cele trei companii nu au acordat acces inspectorilor de concurenţă la anumite conturi de e-mail sau corespondenţe utilizate de către angajaţii sau reprezentanţii firmelor, în cadrul inspecţiei inopinate desfăşurate în perioada 28 – 30 martie 2023.

Pentru a determina companiile să ofere acces la informaţii, s-au impus acestora amenzi în valoare totală de 130.913,27 lei pentru fiecare zi de întârziere, sumă calculată de la data comunicării sancţiunii până la data la care vor permite accesul reprezentanţilor instituţiei la informaţiile şi documentele solicitate.

De asemenea, autoritatea de concurenţă a declanşat, la sfârşitul lunii martie a acestui an, trei investigaţii privind posibile înţelegeri de stabilire a preţurilor pe pieţele producţiei şi/sau comercializării de ulei de floarea soarelui, unt şi zahăr.

În cadrul celor trei investigaţii, s-au desfăşurat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale mai multor firme de pe piaţa producţiei şi comercializării de ulei de floarea soarelui, precum Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA şi Ardealul SA, dar şi de pe piaţa producţiei şi comercializării de unt, printre companiile vizate fiind Albalact SA, Covalact SA şi Dorna Lactate SA), Friesland România SA, Lacto Food SRL şi Fabrica de Lapte Braşov (Olympus). În ceea ce priveşte piaţa fabricării şi comercializării de zahăr s-au derulat inspecţii la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL şi Lucsor Impex SRL.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Potrivit legii concurenţei, inspectorii de concurenţă pot solicita orice fel de informaţii legate de obiectul investigaţiei, iar companiile care refuză să coopereze cu instituţia sau care obstrucţionează activitatea acesteia în desfăşurarea investigaţiilor sunt sancţionate cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii.

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: