Alpha Bank România a obținut în primele trei luni ale anului un profit net de 11 milioane de euro, conform unui comunicat al băncii.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Activele totale ale băncii au ajuns la finalul primului trimestru la 4,4 miliarde euro, crescând cu 13% față de perioada similară a anului anterior.
La finalul trimestrului 1 al anului 2023, portofoliul de credite a ajuns la 3,02 miliarde de euro expunere netă, marcând o creștere de aproximativ 13% față de primul trimestru al anului trecut, ca urmare a unei creșteri anuale semnificative, de aproape 20%, a creditelor acordate persoanelor juridice, dar și a contribuției din partea segmentului persoane fizice.
Depozitele clienților s-au ridicat la 2,96 miliarde de euro, în creștere cu 9,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.