Amânarea ratelor la bănci a fost scoasă din pachetul de sprijin

banca, credit, calcule, calculator Sursa foto: Pexels

Amânarea ratelor la bănci, la fel ca în perioada pandemiei, a fost scoasă din pachetul de măsuri de sprijin anunțat luni seară de coaliția de guvernare. Ea nu se regăsește în documentul prezentat de liderii coaliției.

Luni dimineață, măsura era inclusă în pachetul de sprijin „scurs” pe surse în presă. Era prevăzută așadar amânarea ratelor la credite pentru persoane fizice şi juridice pe o perioadă de 12 luni. „Circa 15 miliarde de lei reprezentând rate de capital şi dobânzi vor fi amânate, estimarea numărului de beneficiari ridicându-se la 50.000 de persoane fizice şi juridice. Fără impact bugetar”, potrivit surselor.

Măsura pare că a fost scoasă pe ultima sută de metri din document, din moment ce acesta ilustrează încă o pictogramă care arată că de pachet vor beneficia și românii cu rate la bănci.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni seară, că este vorba despre o amânare a deciziei. „Este o măsură pe care am discutat-o cu ministrul de finanțe. Datele în acest moment ne-au dus către această decizie, să continuăm să analizăm cât de benefică este pentru populație și pentru mediul de afaceri. Este o amânare a deciziei”, a declarat Nicolae Ciucă.

Ministrul de Finanțe Adrian Câciu a declarat că această măsură „a rămas încă în discuție, discutăm cu sistemul bancar, mai ales pe împărțirea costurilor pe această măsură”.

Întrebat dacă a lucrat pe un proiect de ordonanță de urgență pentru amânarea ratelor, în contextul în care un astfel de document a apărut în presă, Câciu a afirmat: „Nu. Am văzut și eu cu mirare, probabil că presa a început să scrie acte normative”.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, declara săptămâna trecută că prin pachetul de măsuri s-a decis și posibilitatea amânării ratelor la bănci pentru unele categorii, iar măsura a fost agreată și cu băncile. Băncile au reacționat, spunând doar „no comment”, potrivit ZF.ro.

Reamintim că în cei doi ani de pandemie Autoritatea Bancară Europeană le-a permis băncilor suspendarea la plată a datoriilor clienților afectați de pandemie, fără ca instituțiile financiare să fie nevoite să facă provizioane. În momentul de față, rămâne de văzut dacă Autoritatea Bancară Europeană va permite din nou acest lucru. În caz contrar, băncile ar urma să facă provizioane, ceea ce ar putea afecta pe de o parte capitalul băncilor și totodată lichiditatea.

Peste 708.000 de consumatori au solicitat băncilor amânarea plății ratelor, în 2020 și în primul trimestru din 2021, la care se adaugă cei care au cerut acest lucru IFN-urilor, arată datele Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: