Americanii cred ca 175.000 de soldați ruși se pregătesc de ofensivă în Ucraina. Rușii neagă

antony blinken sua sursa foto: Twitter\ Ned Price

Rusia se pregăteşte pentru o ofensivă în Ucraina cu până la 175.000 de militari, anul viitor, scrie vineri ziarul Washington Post, citat de AFP și de Agerpres.

Publicaţia americană dă şi alte detalii care par să confirme temerile Ucrainei: potrivit unui înalt responsabil american, ar urma să fie trimise 100 de batalioane compuse din grupuri tactice şi să se folosească blindate, artilerie şi alte echipamente. Washington Post nu dezvăluie identitatea sursei acestor informaţii.

Un document militar american, menţionat de acelaşi cotidian, arată că forţele ruse se concentrează în patru locuri, cu 50 de grupuri tactice de luptă.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Departamentul american al apărării a refuzat să comenteze, la solicitarea AFP, însă a comunicat că este „foarte îngrijorat de dovezile care prezintă planurile Rusiei în vederea unor acţiuni agresive împotriva Ucrainei”.

„Continuăm să susţinem reducerea tensiunilor în regiune şi o soluţie diplomatică pentru conflictul din estul Ucrainei”, a declarat locotenent-colonelul Tony Semelroth, purtător de cuvânt al Pentagonului.

Vineri, preşedintele american Joe Biden a declarat că pregăteşte „iniţiative” pentru apărarea Ucrainei în caz de invazie. El urmează să discute în curând prin videoconferinţă cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Serviciile ucrainene de informaţii apreciază că perioada cea mai probabilă pentru încheierea pregătirilor Rusiei în vederea unei „escaladări de anvergură” este sfârşitul lui ianuarie, a dezvăluit tot vineri ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, în parlamentul de la Kiev.

Oficialul a afirmat că la o eventuală ofensivă vor participa circa 100.000 de militari ruşi şi că Rusia a început deja exerciţii militare în apropierea Ucrainei şi testarea comunicaţiilor. El a apreciat că „escaladarea este un scenariu posibil, dar nu inevitabil. Sarcina noastră este să prevenim”.

Rusia neagă și spune că „Statele Unite desfăşoară o operaţiune specială pentru agravarea situaţiei în jurul Ucrainei în timp ce dau vina pe Rusia, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe de la Moscova, Maria Zaharova, citată de ziarul Kommersant.

De altfel, Moscova a dezminţit că ar avea intenţia de a invada Ucraina şi susţine că, dimpotrivă, ucrainenii sunt cei care îşi concentrează forţele pentru un atac asupra regiunilor controlate de separatiştii pro-ruşi. Rusia afirmă că poate să îşi deplaseze trupele cum doreşte pe teritoriul propriu şi că acestea nu reprezintă nicio ameninţare externă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: