Analiză imobiliară: Zonele cu cele mai ieftine chirii din Bucureşti au înregistrat cea mai mare creştere din piaţă, de 24%

chei apartament casa pexels

Zonele cu cele mai ieftine chirii din Bucureşti au înregistrat cea mai mare creştere din piaţă, în trimestrul al treilea din 2022 faţă de anul anterior, respectiv de 24%, ca urmare a diminuării accesibilităţii creditării pentru potenţialii cumpărători, reiese dintr-o analiza comună, realizată de Premier Estate Management şi Imobiliare.ro, care ia în calcul preţurile solicitate pentru apartamentele construite în perioada 2019-2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate de Agerpres, chiria pentru acest segment de piaţă are o valoare medie de 7,5 euro/mp (aproximativ 340 de euro pentru un apartament cu două camere, cu o suprafaţă utilă de 45 mp). Zonele avute în vedere sunt: Ghencea, Militari şi Rahova.

În acelaşi timp, pe segmentul de locuinţe accesibile (mass-market) s-a consemnat cea mai mică creştere, comparativ cu celelalte segmente ale pieţei. Astfel, faţă de perioada similară a anului trecut, în perioada iunie – septembrie a acestui an, preţurile solicitate de închiriere au crescut cu 9%, iar faţă de trimestrul anterior doar cu 2%. De exemplu, pentru un apartament de două camere cu o suprafaţă utilă de 50 mp, chiria medie solicitată este de 400 de euro, însemnând un preţ mediu pe metru pătrat de 8 euro. Zonele analizate pe acest segment au inclus: Berceni, Drumul Taberei, Ozana, Păcii, Theodor Pallady şi Titan.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

În ceea ce priveşte segmentul de locuinţe mediu, cu preţuri medii solicitate de 9,5 euro/mp util, se observă o creştere de 13%, în trimestrul III al anului curent faţă de trimestrul III din 2021, respectiv de 6% în comparaţie cu lunile anterioare. “Un apartament de două camere într-un imobil nou, cu o suprafaţă de 52 mp, se închiriază cu un preţ mediu de 500 de euro. Zonele analizate pe acest segment includ Bucureştii Noi, Crângaşi, Dristor, Iancului, Mihai Bravu, Pantelimon şi Vitan”, notează realizatorii analizei.

Raportat la perioada de referinţă, preţurile solicitate pe segmentul mediu-superior/ medium-high au cunoscut o creştere de 9%, precum şi de 4% faţă de trimestrul anterior. Chiria pentru acest segment are o valoare medie de 11 euro/metru pătrat (aproximativ 560 de euro pentru un apartament cu două camere, cu o suprafaţă utilă de 52 mp). În acest caz, zonele analizate pe acest segment au inclus: Băneasa, Parcul Carol, Timpuri Noi şi Tineretului.

Conform specialiştilor, segmentul premium (locuinţele din zonele Aviaţiei, Dacia, Eminescu, Romană, Universitate şi Victoriei) s-a scumpit cu 11%, în trimestrul III al acestui an faţă de acelaşi interval din 2021, dar cu un salt semnificativă în comparaţie cu lunile anterioare, de 13%. Pentru acest segment, preţul mediu pe metru pătrat util se ridică la 13 euro, pentru un apartament de două camere cu o suprafaţă de 55 metri pătraţi, la o medie la 710 euro.

Pe segmentul de lux – proprietăţi cu preţuri în medie de 20 euro/mp util, se constată o apreciere de 15% faţă de anul trecut, respectiv de 9% în perioada iulie – septembrie raportat la situaţia din lunile precedente. În această categorie, pentru un apartament de două camere cu o suprafaţă utilă de 60 mp, preţul mediu la închiriere se ridică la 1.200 de euro. Zonele analizate au fost: Aviatorilor, Dorobanţi, Floreasca, Herăstrău, Kiseleff şi Nordului.

La nivel general, creşterea înregistrată pentru segmentele low market, mass-market, mediu, mediu-ridicat, premium şi lux s-a situat la 13%, în trimestrul III, comparativ cu perioada similară din 2021, respectiv la 7% faţă de trimestrul anterior al acestui an.

Analiza de specialitate a luat în calcul preţurile solicitate pentru apartamentele construite în perioada 2019 – 2022, în baza a 10.146 de anunţuri de închiriere listate pe platforma imobiliare.ro.

Premier Estate Management este o companie românească de consultanţă imobiliară cu servicii integrate de consultanţă, ce includ: vânzări şi închirieri rezidenţiale, închirieri şi investiţii comerciale, precum şi administrare şi evaluare a proprietăţilor.

Lansată în ianuarie 2000, platforma imobiliare.ro a depăşit pragul de 1,9 milioane de vizitatori unici/lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.