ANALIZĂ Radiografia anului 2022: Companiile din România au înregistrat afaceri și profituri record, dar și datorii istorice / Numărul de angajați a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii trei ani

angajati, munca, birou, companii Sursă foto: Unsplash

Anul 2022, cu o inflație cu două cifre, o criză a energiei electrice și un război aproape de graniță, a marcat companiile din România într-un mod pozitiv. În 2022 firmele au înregistrat afaceri și profituri record, precum și pierderi în scădere față de acum doi ani, potrivit datelor transmise de platforma Termene.ro la cererea Economedia. De cealaltă parte, firmele au raportat anul trecut datorii record și o scădere a numărului de angajați la cel mai mic nivel din ultimii trei ani.

Analiza vizează un număr de 793.755 companii care au depus bilanțul pentru anul 2022 la Ministerul Finanțelor, până la acest moment. Este important de menționat că nu toate companiile și-au depus bilanțul, iar cifrele nu sunt definitive.

„Reducerea numărului de angajați în sistemul privat poate fi rezultatul a 3 factori, orientarea angajaților spre propriile afaceri, prin schimbarea statutului de angajat în cel de antreprenor și administrator neremunerat, acoperirea necesarului de forță de muncă cu personal provenit din țările asiatice, cunoscut pentru toleranța ridicată la condițiile de lucru dar și procesul de automatizare și digitalizare al multor afaceri.
Suplimentar, se mai poate pune în discuție fenomenul de migrare al forței de muncă autohtone către țările vest europene, unde salariile sunt considerabil mai avantajoase, fenomen început în urmă cu 15 ani dar care continuă și în prezent”, a declarat pentru Economedia Ioana, CEO-ul Termene.ro.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Afaceri record înregistrate în 2022

Pare că firmele din România și-au revenit după anii în care pandemia a tăiat din elan. Companiile au înregistrat în 2022 afaceri record de peste 2.300 miliarde lei, în creștere față de 2021 și 2020.

În 2021, un an mai bun pentru mediul de business după începutul pandemiei din 2020, companiile au înregistrat o cifră de afaceri în creștere, în total de 1.974 miliarde lei.

Spre comparație, în 2020, anul pandemiei, firmele au înregistrat afaceri de 1.649 miliarde lei.

Sursă: Termene.ro

Profit net de peste 235 miliarde lei

Și în ceea ce privește profitul net, anul 2022 a fost bun, companiile din România înregistrând de asemenea creșteri.

Față de 2021, companiile din România au înregistrat un profit net de peste 235 miliarde lei, în creștere față de 2021, când firmele au acumulat un profit net de 187 miliarde lei.

Anul pandemiei, 2020, nu a fost unul prea fericit pentru buzunarele firmelor din România, care au înregistrat atunci un profit net de numai 143 miliarde lei.

Profit net 2022
Sursa foto: Termene.ro

Pierderi de 33 miliarde lei, mai mici ca în 2021

În același timp, anul 2022 a fost mai bun în ceea ce privește pierderile înregistrate de companii. În total, firmele au avut pierderi de 33 miliarde lei anul trecut, mai puțin cu 4,6 miliarde lei față de 2021. Spre comparație, 2019 și 2020 au fost anii cu cele mai mari pierderi pentru companiile din țara noastră, de circa 39 miliarde lei.

Pierderi 2022
Sursa foto: Termene.ro

Peste 3,9 milioane de angajați anul trecut, în scădere continuă

Numărul total de angajați al companiilor din România a fost de aproape 4 milioane (3,99 milioane ) în 2022, mai mic și față de 2021 și 2020 când numărul angajaților ajunsese la puțin peste 4 milioane. Anul 2022 a reprezentat anul cu cel mai mic număr de angajați din ultimii șase ani.

Numar angajati 2021-2022
Sursa foto: Termene.ro

Datorii de peste 1.300 miliarde lei în 2022

Companiile au înregistrat în 2022 datorii de 1.325 miliarde lei, mai mult ca în 2021 (1.200 miliarde lei). Este cel mai mare nivel al datoriilor înregistrat până în prezent, acestea crescând încontinuu în ultimii opt ani.

Datorii 2021-2022
Sursa foto: Termene.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. “Numărul total de angajați al companiilor din România a fost de aproape 4 milioane lei ”

    Nr de angajati in milioane, nu milioane lei.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.