Analiză: Românii se uită spre Cipru de Nord și Spania pentru achizițiile imobiliare

imobiliare Sursă foto: Unsplash

Apetitul românilor pentru achiziţii imobiliare în afara graniţelor ţării este în creştere anul acesta cu 50%, faţă de 2021, conform analizei realizată de compania de consultanță imobiliară Premier Estate Management. Potrivit analizei, cele mai numeroase oferte externe întâlnite în România au fost acelea ale dezvoltărilor din Dubai, dar interesul este pe un trend ascendent şi pentru alte zone cu potenţial turistic, cum ar fi Cipru şi Spania, cele mai căutate fiind proprietăţile în ansambluri rezidenţiale cu acces facil către plajă, dezvoltări ce au în componenţă o serie de facilităţi ce deservesc proprietăţile în cauză, cum ar fi piscine, terenuri de sport, piste de jogging şi biciclete, restaurant, cafenele.

„Până anul acesta interesul era concentrat pe proprietăţi locale, din zone unde cererea de închiriere era ridicată, generând astfel un randament investiţional foarte bun, între 6-8%. Contextul geopolitic al anului 2022 a schimbat focusul către pieţe externe, atât sub egida locuinţelor de vacanţă, cât şi în scopul închirierii acestora”, explică Andreea Comşa, Managing Director, Premier Estate Management.

Totodată, în Ciprul de Nord, o zonă care a explodat din punct de vedere rezidenţial şi turistic în ultimii ani, se regăsesc în derulare o varietate de proiecte noi, ce întrunesc principiile resorturilor din punct de vedere al facilităţilor şi funcţionalităţii.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Proiectele sunt de regulă de mari dimensiuni, cele situate aproape de plajă (la 400 de metri, de exemplu) având preţuri care pornesc de la 77.000 de lire sterline pentru un studio şi 96.500 de lire sterline pentru un apartament cu două camere. Premier Estate Management a preluat în portofoliu reprezentarea unuia dintre cei mai mari dezvoltatori din Ciprul de Nord, cu proiecte precum Four Seasons Life sau Querencia. Dacă vorbim de zona de interes investiţional din Spania, cum ar fi de exemplu Malaga, regăsim aici dezvoltări noi, de dimensiuni mult mai reduse decât cele din Cipru, situate la 500 m de plajă”, precizează sursa citată.

Dezvoltările noi includ apartamente cu 2, 3 sau 4 camere, cu suprafeţe cuprinse între 67 mp construiţi pentru un apartament de 2 camere şi 123 mp construiţi pentru un apartament de 4 camere. Preţurile pornesc de la 238.000 euro + TVA.

Premier Estate Management este o companie românească de consultanţă imobiliară cu servicii complete. Compania a gestionat vânzările unora dintre proiectele rezidenţiale majore din România atât în categoriile accesibile, cât şi în cele superioare. Serviciile includ vânzări şi închirieri rezidenţiale, închirieri şi investiţii comerciale, precum şi administrare şi evaluare a proprietăţilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: