Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat Cetelem cu 60.000 de lei pentru modificarea unilaterală a condiţiilor contractuale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Reprezentanţii ANPC au anunţat, vineri, că au desfăşurat o acţiune de control la operatorul economic, BNP Paribas Personal Finance SA Paris, sucursala Bucureşti, care a anunţat demararea procedurilor de sistare a operaţiunilor din România ale diviziei de consumer finance, Cetelem, începând din 2023, scrie news.ro.

“În urma verificării prin sondaj a unor contracte, comisarii ANPC au identificat o inadvertenţă între anunţul legat de condiţiile sistării operaţiunilor din România şi procedura aplicată ulterior, respectiv modificarea unilaterală a condiţiilor contractuale. Mai exact, conform anunţului referitor la situaţia liniilor de credit cu card de credit ataşat, acordate până în data de 15 iunie 2023, Cetelem avea în vedere o abordare etapizată, în funcţie de data expirării contractelor de credit şi, reprezentanţii operatorului au afirmat că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, nu se vor mai prelungi contractele de credit cu linii de credit şi card de credit ataşat, care ajung la termen în perioada ianuarie – aprilie 2024, procedând la notificarea clienţilor cu două luni înainte de expirarea contractului”, au declarat reprezentanţii ANPC.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Ei au adăugat că numărul total de linii de credit cu card ataşat, în derulare la 31 decembrie 2023, era de 176 488, conform precizărilor Cetelem.

“În realitate, operatorul a informat prin notificările transmise consumatorilor, modificarea prevederilor contractuale în sensul prelungirii Contractului de credit cu linii de credit si card ataşat în ceea ce priveşte condiţiile de rambursare şi nu încetarea prelungirii contractelor de credit cu linii de credit şi card de credit ataşat, consumatorii având în continuare obligaţia de plată a dobânzii şi a tuturor celorlalte costuri, cu excepţia dreptului de utilizare a liniei de credit”, a menţionat sursa citată.

Ca atare, echipa de control ANPC a constatat faptul că Cetelem a încălcat prevederile legale în vigoare şi a aplicat operatorului economic o amendă contravenţională în valoare de 60 000 lei. De asemenea, Cetelem a mai fost obligat să alinieze toate contractele similare, în conformitate cu prevederile legale în termen de 30 zile, respectiv prelungirea perioadei contractuale să se facă doar după încheierea actelor adiţionale aferente între părţi, acceptate de consumatori, prin care să se stabilească fără echivoc în ce condiţii se vor derula respectivele contracte şi pe ce perioadă.