Antreprenori români şi oameni din învăţământ au creat „rethink Romania”, pentru a stabili o strategie de dezvoltare în următorii 30 de ani

Rethink Romania Sursa foto: Facebook

Mai mulţi antreprenori români, dar şi lideri din alte sectoare, cum ar fi învăţământul, au creat organizaţia „rethink Romania”, un think-tank prin care fondatorii intenţionează să stabilească o strategie de dezvoltare a societăţii româneşti pentru următorii 30 de ani, axată în special pe domeniile educaţie, demografie, digitalizare şi mentalitate.

„Cum vrem să arate România în 2050? Cu această întrebare în minte, marţi, 19 octombrie 2021, s-a lansat ‘rethink Romania’, un think tank care îşi propune să deseneze traseul de care România are nevoie pentru a parcurge corect drumul către 2050. ‘rethink Romania’ este o iniţiativă a unor antreprenori care cred că, în ultimii 30 de ani, România nu şi-a atins potenţialul şi care s-au hotărât să schimbe acest model de funcţionare, împreună cu toţi cei care împărtăşesc aceeaşi viziune. Pentru că următorii 30 de ani ne vor defini următorii 100. ‘rethink România’ este o platformă incluzivă de dialoguri structurate, pe probleme de importanţă strategică naţională, legate de oameni”, se menţionează într-un comunicat al noii organizaţii, citat de Agerpres.

„rethink Romania” este structurată în patru grupuri de lucru: educaţie, demografie, digitalizare şi mentalitate.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pe lângă acestea, există un grup dedicat elaborării unor ample studii sociologice, aflate deja în lucru. Acestea vor fi urmate de recomandări de direcţii strategice şi politici publice care să ajute la crearea unor viziuni de dezvoltare pe termen lung pe cele patru direcţii.

Într-o Românie marcată de un deficit major de încredere, membrii „rethink Romania” îşi propun să adune la aceeaşi masă, într-un efort unic de integrare, vocile şi perspectivele comunităţii de business, ONG-urilor, mediului academic şi cultural, mass media, partidelor politice, Guvernului şi Parlamentului, se precizează în comunicat.

Preşedintele „rethink Romania” este antreprenorul Dragoş Anastasiu, directorul general este Corina Puiu, iar coordonatorul grupului de lucru Educaţie este Simona Baciu, care a arătat că unul din subiectele prioritare ale organizaţiei este învăţământul.

„Educaţia este un subiect critic, aflat prioritar pe agenda noastră. Ne-am uitat care e starea de sănătate a profesorilor pentru că ei sunt cei care influenţează viitorul. Am pornit un studiu bazat pe o metodologie a Universităţii Harvard. Am chestionat 5.227 de profesori şi am vrut să înţelegem detalii despre nivelul lor de fericire, sănătate mentală şi fizică, cum îşi percep misiunea, care sunt virtuţile lor şi cum sunt afectaţi de aceşti indicatori. Colectând date, vom putea şti ce putem îmbunătăţi, ce programe sunt necesare pentru a sprijini profesorii”, a explicat Simona Baciu.

Printre membrii organizaţiei se numără Andy Szekely (Bootcamp University), Avi Cicirean (BrandMinds), Bogdan Rădulescu (Untold Festival), Cristina Chiriac (Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin), Cristina Gheorghe (Institutul Dezvoltării Personale), Călin Ile (Federaţia Industriei Hoteliere din România), Daniela Nemoianu (Nemoianu Consulting), Dorin Bodea (Result Development), Dragoş Petrescu (City Grill), Elena Lotrean (Şcoala Finlandeză din Sibiu), Florin Jianu (CNIPMMR), Felix Tătaru (GMP Group), Felix Pătrăşcanu (FAN Courier), Marius Ghenea (Catalyst Romania), Ovidiu Şandor (Mulberry Development), Simona Baciu (Transylvania College), Virgil Stănescu (SportsHub), George Leca (Asociaţia Pentru Valori în Educaţie) şi mulţi alţii.

„Rethink Romania” are şi o organizaţie de tineret, „rethink Romania Young”, coordonată de Roxana Chiriţoiu, şi care îi are în componenţă pe Alexandra Diala, Andreea Ciora, Laura Mîrza, Cătălina Uruc şi Ştefan Matei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Cred ca o sa va plagieze Cuțu-Cuțu si Marele Scenograf!
    Inregistrati dreptul de poprietate!
    😁😁

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.