Asociația de Plăți Electronice: Ghişeul.ro se apropie de pragul de două milioane de utilizatori activi/ Sumele încasate în 2023 vor fi de aproximativ două miliarde de lei

ghiseul.ro sursa foto: Ghiseul.ro

Platforma Ghişeul.ro se apropie de pragul de două milioane de utilizatori activi, iar sumele încasate în 2023 vor fi de aproximativ două miliarde de lei, la un număr de tranzacţii de aproape patru milioane, a declarat directorul executiv al Asociaţiei de Plăţi Electronice din România (APERO), Ciprian Ghişe, citat de Agerpres.

“Suntem într-un parteneriat, credem noi, de succes, cu statul român pentru Ghişeul.ro, care are deja 12 ani. Încercăm să încurajăm statul să facă paşi înainte şi statul este foarte interesat să facă paşi pe tema digitalizării. Şi pentru APERO şi Guvernul României, Ghişeul.ro este un proiect de referinţă, din fericire. Ne apropiem de cota de două milioane de utilizatori activi, ceea ce face Ghişeul.ro cea mai importantă platformă a statului român şi eu cred că este la concurenţă sus în top şi pentru sistemele private. Anul acesta, probabil vom încheia undeva cu sume încasate în jur de două miliarde de lei şi un număr de tranzacţii apropiat de patru milioane, ceea ce aduce faţă de anul trecut creşteri undeva în zona de 15-25%. La număr de tranzacţii, creştere va fi în jur de 15%, iar la volumele tranzacţionate, probabil şi din cauză că ne mai cresc taxele din când în când, sumele cresc cu un procent mai mare”, a spus Ghişe, la un eveniment online organizat de PayU GPO România, cu ocazia “Black Friday”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit reprezentantului APERO, există discuţii pentru înrolarea în platforma Ghişeu.ro a furnizorilor de utilităţi, instituţiilor de învăţământ şi chiar a CNAIR pentru plata rovinietei.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

“Anul acesta a fost lansată aplicaţia mobilă Ghişeul.ro, care a fost are mai mult de 200.000 de descărcări şi oferă un canal în plus prin care cetăţenii pot să achite diverse tipuri de taxe către stat. Am lansat opţiunea de a accesa cazierul judiciar, ce poate fi primit prin e-mail, semnat electronic şi utilizat în continuare. Este un serviciu pe care statul român îl oferă fără cost, oarecum nu neapărat făcea obiectul Ghişeul.ro pe care noi l-am intenţionat ca platformă de plăţi electronice, dar rămânem deschişi. Încurajăm statul să furnizeze prin Ghişeul.ro şi celelalte tipuri de servicii care nu neapărat implică taxe. Noi în continuare stăm lângă statul român şi încercăm să-l încurajăm să aducă toate instituţiile care, totuşi, percep un fel de taxe, care furnizează vreun fel de servicii către cetăţeni, să poată fi accesate prin Ghişeul.ro. Suntem în lucru cu o opţiune de Card&File, prin care încercăm şi noi să ajutăm puţin plătitorul să nu aibă de introdus de fiecare dată informaţiile atunci când facem plăţi prin Ghişeul.ro. Avem discuţii deschise cu diverse entităţi şi furnizori de utilităţi pe care ni-l dorim în sistem, instituţii de învăţământ pe care le dorim în platformă şi cu instituţii ale statului cum ar fi CNAIR pentru plata rovinietei”, a menţionat Ciprian Ghişe.