Autostrada Transilvania: CNAIR a suspendat licitația pentru viaductele scoase din contractul cu UMB, deși trebuia să anunțe ofertele depuse / Constructorii au cerut prelungire cu 30 de zile și au întrebat dacă pot folosi șantierul UMB

UMB Viaduct Nădăşelu

CNAIR a suspendat licitația pentru cele două viaducte de la Nădășelu și Topa Mică, pe Autostrada Transilvania, viaducte scoase din contractul inițial cu UMB. Licitația de aproximativ un miliard de lei pentru viaductele de 3,2 kilometri a fost suspendată, deși luni, 25 septembrie, ar fi trebuit să se anunțe oferta/ofertele depuse. Una dintre întrebări se referă la posibilitatea de a folosi organizarea de șantier a UMB, prin urmare cel puțin un constructor (și nu doar UMB) este interesat de acest contract. Contractele cu UMB pentru loturile Nădășelu – Zimbor – Poarta Sălajului (42 km) sunt finanțate prin PNRR, noul termen de execuție este 2025, dar fără cele două viaducte lotul Nădășelu – Zimbor de 30 de kilometri nu poate fi recepționat. 

Pe 5 august a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru devierea Autostrăzii Transilvania și execuția viaductelor de la Nădășelu și Topa Mică (jud. Cluj), lucrări suplimentare pe care CNAIR le-a scos din contractul cu UMB. Cele două viaducte de pe lotul Nădășelu – Zimbor (30 km) au o lungime totală de 3,2 km, iar valoarea estimată este cuprinsă între 1,1 și 1,3 miliarde lei.

„Proiectarea și execuția lucrarilor de deviere a traseului situate intre km 10+009 – km 12+000 si km 21+406– km 24+890, aferente Autostrazii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, subsecțiunea 3A2: Nădășelu – Mihăiești (km 8+700 – km 25+500)”, arată contractul din SEAP. Pe secțiunea din PNRR Nădășelu – Poarta Sălajului, traseul actual va fi deviat, iar la Nădășelu și Topa Mică unde sunt alunecări de teren vor fi construite două viaducte cu o lungime de peste 3 kilometri. Noile lucrări costă aproximativ un miliard de lei, iar durata este de 27 de luni (9 proiectare și 18 execuție).

Ce au solicitat constructorii: 

Una dintre solicitările pe care le-au depus constructorii a fost prelungirea perioadei pentru depunerea ofertelor cu 30 de zile:

„În vederea elaborării unei oferte competitive pentru procedura de achiziție mai sus menționată, vă rugăm să extindeți termenul de depunere a ofertelor cu cel putin 30 zile, și să clarificați următoarele aspecte:
1. Organizarea de șantier – daca organizarea de șantier a fostului Antreprenor poate fi utilizată,
2. Situația actuală a utilităților”.

Răspuns: „Cu privire la solicitarea de clarificare legată de Organizarea de șantier, precizăm ca organizarea de șantier a fostului antreprenor nu face parte din coridorul de expropriere și Autoritatea Contractantă nu are în responsabilitate predarea unor terenuri situate în afara
limitelor de expropriere. Întrucât Autoritatea Contractantă nu a impus anumite locații pentru Organizarea de șantier, aceasta rămâne la latitudinea viitorilor ofertanți, cu respectarea prevederilor cap. V. ORGANIZAREA DE ȘANTIER ȘI SURSE DE MATERIALE:
A. Ofertantul va prezenta modalitatea de realizare a organizării de șantier în conformitate cu prevederile Cerințelor Beneficiarului, precizând cel puțin următoarele aspecte:
– Identificarea locației pentru organizarea de șantier. Ofertantul va anexa schiţe, documente şi date din care să rezulte locatia, suprafețele și posibilitatea de utilizare a terenului afectat.
– în cazul în care Antreprenorul solicită instalaţii sau ocuparea temporară a terenului din vecinătatea Şantierului, pentru organizarea de șantier, depozitare sau orice alt motiv, el va trebui să stabilească un acord/înțelegere scrisă cu proprietarii de terenuri, ocupanţii şi autorităţi locale, după caz, şi să transmită confirmarea scrisă Supervizorului cu privire la înţelegere şi la acordul proprietarului/ocupantului; iar Antreprenorul va fi responsabil pentru orice întârziere sau întreruperi care pot apărea din cauza unor dificultăţi în obţinerea sau folosirea instalaţiilor sau ocuparea temporară a terenurilor”.

Întrebare: „În vederea evitării unui conflict de interese, vă rugăm să comunicați cine a elaborat documentația descriptivă deviere – parte integrantă din documentația de Atribuire.

Răspuns: „Documentația descriptivă a lucrărilor a fost întocmită în conformitate cu soluțiile recomandate prin Expertiza tehnica elaborată cât și prin Complementul la Expertiza Tehnică, după efectuarea unei analize riguroase a Beneficiarului în special asupra elementelor de racordare în scopul corelării traseului existent cu cel ce necesită deviere (punct de ieșire de pe traseul actual, zone în curbă, razele curbelor, zone de aliniament racordare la traseul existent). Toate documentele Beneficiarului menționate la pct 8.1.2.3.2 sunt parte a Documentației de atribuire”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ar fi trebui dat direct pt Umb fara licitatie. Este evident ca Umb va da cel mai bun pret, pentru ca au organizarea de santier, muncitorii si utilajele deja acolo. In asa fel pierde posibilitatea sa fie termina lotul pana dec 2025.

  2. Tipic romanesc, ce se poate face in 2 luni se face in 2 ani si daca treaba merge totusi bine de ce sa nu o facem sa mearga rau.Rusine sa va fie…inca o data

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.