În ciuda șocului războiului din Ucraina, a inflației mari de decenii și a crizei energetice, economia Bulgariei va încheia anul 2022 cu o creștere de 2,9% a Produsului Intern Brut (PIB), ceea ce reprezintă o îmbunătățire față de prognoza de vară cu 0,3 puncte procentuale. Dar în 2023, va exista o încetinire semnificativă a creșterii până la 1,7% din PIB, sau o deteriorare față de așteptările din iunie anul acesta, cu până la 2,6 puncte procentuale, scrie Dnevnik, potrivit Rador.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acest lucru a fost anunțat recent de Banca Mondialăâ în prognoza de toamnă pentru Europa Centrală și de Est, cu câteva zile înainte de întâlnirea comună din 10-16 octombrie cu Fondul Monetar Internațional.

Inflația, una dintre problemele care îi preocupă cel mai mult pe bulgari, va fi de 14,4% la sfârșitul anului. Aceasta este de peste patru ori mai mult decât anul trecut și de peste șapte ori mai mult decât în 2020. Anul viitor, inflația va scădea la 6,8% – de două ori ritmul din acest an, dar va rămâne în continuare ridicată. Abia în 2024 se poate aștepta să scadă la 3,6%.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Banca Mondială subliniază că încetinirea care a început în a doua jumătate a anului 2022 va continua în conformitate cu tendințele globale și ale UE. Investirea fondurilor din Planul Național de Redresare și a celor din fondurile europene ar trebui să contribuie la menținerea creșterii. Există însă și o prevedere importantă – să nu se repete criza politică din 2021, care va împiedica utilizarea fondurilor de la UE, implementarea reformelor structurale și apropierea veniturilor bulgare de media din Uniunea Europeană.

La nivel macroeconomic, situația poate părea optimistă, dar în cazul șocurilor de preț pe piețele internaționale va urma o corecție descendentă, deficitul fiscal și deficitul de cont curent vor crește. „Creșterea prețurilor la alimente și energie vor continua să pună presiune asupra bulgarilor săraci, care cheltuiesc o parte disproporționat de mare din veniturile lor pentru acestea. Asistența socială și salariile nu cresc în concordanță cu inflația, iar acest lucru va submina și mai mult puterea de cumpărare a gospodăriilor”, se arată în raport.

Scăderea serioasă a diveriților indicatori ai PIB este vizibilă. Creșterea consumului privat se va înjumătăți – de la 4,3% acum la 2,1% anul viitor. Consumul guvernului va crește de trei ori mai lent – de la 13,2% acum la 4,1% în 2023. De peste două ori mai lent vor crește atât exporturile (8,5% în 2022 și 3,4% în 2023), cât și importurile (11,3% acum și 4,2% anul viitor).