BCE avertizează băncile europene cu privire la șocurile geopolitice și asupra riscurilor de lichiditate 

BCE semn euro Frankfurt Sursa foto: Dreamstime

Băncile din zona euro sunt reziliente, însă trebuie să fie pregătite pentru şocuri geopolitice şi consecinţele acestora, inclusiv riscul ca lichiditatea să se evapore într-un context de pieţe financiare instabile, a avertizat joi Claudia Buch, şefa supravegherii bancare din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE), transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Schimbările de politică în anumite domenii cheie anunţate de administraţia preşedintelui american Donald Trump au provocat incertitudini în rândul investitorilor în ultimele luni, iar decidenţii europeni analizează acum cum aceste schimbări ar putea afecta creşterea economică, stabilitatea financiară şi riscurile sistemice.

Această incertitudine se adaugă tensiunilor financiare şi politice generate de războiul Rusiei în Ucraina şi de sancţiunile occidentale care au urmat.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

”O potenţială deteriorare a calităţii activelor şi posibilele perturbări economice cauzate de conflicte geopolitice sau de efectele sancţiunilor financiare impun o atenţie sporită, un capital suficient şi sisteme solide de guvernanţă şi management al riscurilor în bănci,” a subliniat Buch în raportul anual de supraveghere bancară al BCE.

Potrivit unor surse citate de Reuters, unii bancheri centrali şi supraveghetori bancari din zona euro încep chiar să pună sub semnul întrebării dacă se mai pot baza pe Rezerva Federală a SUA pentru finanţări în dolari în perioade de stres pe pieţe, având în vedere politica externă şi comercială imprevizibilă a administraţiei Trump.

Întrebată despre acest risc în cadrul unei audieri parlamentare, Buch a declarat că BCE continuă să colaboreze eficient cu Fed, dar monitorizează ”foarte atent” riscurile legate de lichiditate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Riscul de lichiditate şi cel valutar sunt monitorizate constant, ca parte de rutină a evaluărilor noastre de supraveghere,” a spus ea.

Sursele Reuters au precizat că este foarte puţin probabil ca Fed să nu îşi onoreze angajamentele de finanţare, iar banca centrală americană nu a dat niciun semnal că ar intenţiona acest lucru.

În raportul său anual, BCE a detaliat modul în care şocurile geopolitice pot afecta sectorul bancar. Printre riscurile menţionate se numără atacuri cibernetice motivate politic, confiscări de active şi probleme de lichiditate sau finanţare – inclusiv în valute străine.

Aceste riscuri ar putea duce la creşterea costurilor de împrumut, utilizarea sporită a liniilor de credit şi chiar la apeluri în marjă (margin calls), prin care băncile trebuie să aducă garanţii suplimentare la camerele de compensare pentru a evita lichidarea poziţiilor şi excluderea de pe pieţele financiare.

Apelurile în marjă au fost un risc constant în criza financiară globală din 2008, dar au dispărut în mare parte din dezbaterea publică, în principal datorită mecanismelor de sprijin în lichiditate implementate de bănci centrale precum Fed şi BCE.

”Riscurile geopolitice trebuie integrate în planificarea lichidităţii şi a capitalului,” subliniază raportul BCE.

Buch a mai avertizat că băncile trebuie să fie pregătite pentru ameninţările cibernetice, având în vedere că atât frecvenţa, cât şi gravitatea acestora sunt în creştere. Ea a făcut apel şi la legislatorii europeni să avanseze în adoptarea unui cadru comun de gestionare a crizelor bancare şi de garantare a depozitelor, pentru a proteja mai bine deponenţii şi pentru a gestiona eficient eventualele falimente bancare.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.