Când noul director general al Societe Generale, Slawomir Krupa, a prezentat luna trecută noul plan strategic a refuzat să furnizeze detalii referitoare la ce părţi din cel de-al treilea mare grup bancar din Franţa ar vrea să vândă, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Slawomir Krupa, care fost numit în postul de CEO în luna mai, declara în 18 septembrie că ambiţia sa este de a face din SocGen o „bancă solidă”, după mai mulţi ani de performanţe modeste, prin stabilirea unor obiective care pot fi atinse într-un context dificil, caracterizat de încetinirea creşterii economice.
Deşi a recunoscut că lipsa clarităţii este „un element de frustrare” pentru investitori, el a spus că informaţia este „extrem de sensibilă”. Argumentul său a fost că atunci când banca, în trecut, a făcut astfel de anunţuri a făcut o afacere proastă, deoarece cumpărătorii au revândut apoi activele la preţuri care uneori au fost de patru ori mai ridicate.
Totuşi, Krupa a oferit câteva indicii privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru păstrarea diviziilor. Acestea trebuie să aibă un profil de risc adecvat, să ofere posibilitatea unor sinergii şi să realizeze „un nivel de profitabilitate adecvat”. Ţinând cont de aceste date şi de informaţiile avute la dispoziţie, Bloomberg a dat publicităţii o listă de afaceri care ar putea fi vândute.
Prima ar fi Equipment Finance. SocGen a angajat firma Lazard pentru consiliere în privinţa posibilei vânzări a aceste diviziei de finanţare a echipamentelor, cunoscută sub numele SGEF. Decizia ar veni după decizia băncii franceze de a vinde afacerile din regiunea scandinavă către Nordea Bank Abp, în urmă cu aproape patru ani. Restul operaţiunilor Equipment Finance au atras interesul unor potenţiali pretendenţi, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Un purtător de cuvânt al SocGen nu a dorit să comenteze informaţia.
SGEF furnizează firmelor leasing şi alte soluţii de finanţare pentru utilaje mari şi vehicule şi are aproximativ 1.400 de angajaţi.
De asemenea, Krupa analizează vânzarea diviziei Securities Services (SGSS), evaluată la peste un miliard de euro, anunţase anterior Bloomberg. Cu active în custodie de 4.700 miliarde de euro la 30 iunie, conducerea SocGen consideră că afacerea este prea mică. În comparaţie, BNP Paribas Securities Services are active în custodie de 12.000 miliarde de euro.
Deşi SGSS beneficiază de pe urma majorării dobânzilor, integrarea sa profundă cu restul băncii ar putea face dificilă scindarea. Încercările precedente de vânzare au eşuat, din cauza costurilor ridicate de separare, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
În plus, SocGen analizează opţiunile privind participaţia sa de 52% în Union Internationale de Banques din Tunisia (UIB), în cadrul procesului de reducere a prezenţei sale în Africa. UIB avea la 31 decembrie 2022 active totale de 7,2 miliarde dinari (2,3 miliarde de dolari), iar capitalizarea sa bursieră se ridică la aproximativ 730 milioane de dinari.
Deja banca franceză şi-a vândut subsidiarele din Congo, Guineea Ecuatorială, Mauritania şi Ciad.
Profitabilitatea în Africa „nu este un obiectiv”, a declarat recent Krupa.
De asemenea, Krupa a indicat că analizează situaţia din fiecare ţară în care operează SocGen pentru a decide dacă prezenţa băncii pe segmentul retail & commercial banking mai are sens.
Subsidiarele locale trebuie să genereze un nivel de profitabilitate care să fie permanent peste costul capitalului propriu. Acest cost variază între ţări, parţial deoarece se ţine cont şi de factorii geopolitici, a explicat şeful SocGen.
Dacă profitabilitatea nu este la acest plafon, banca va face ceea ce este necesar pentru îmbunătăţirea performanţei, inclusiv vânzări de active „dacă se ajunge la concluzia că nu suntem proprietarul adecvat pe termen lung al acelei afaceri”, susţine Krupa.
Acesta a spus destul de clar că este puţin probabil să fie vândută divizia bancară online Boursorama sau divizia de leasing auto ALD, care luni a fost redenumită Ayvens. Aceste două divizii sunt singurele care vor beneficia de capital suplimentar. Ambele „au perspective promiţătoare în privinţa profitabilităţii pe termen lung”, declara Krupa.
Conform noului plan strategic, Societe Generale va ţinti o rentabilitate a capitalului propriu (ROTE) cuprinsă între 9 şi 10% în 2026, în creştere faţă de un ROTE de 5,6% la finele lunii iunie. De asemenea, banca franceză intenţionează să îşi reducă raportul costuri/venituri, un indicator al eficienţei unei bănci, până la mai puţin de 60% în 2026, de la 75% în trimestrul al doilea.
Noile obiective ale Societe Generale sunt bazate pe estimarea că veniturile vor înregistra o creştere anuală cuprinsă între 0 şi 2%, până în 2026.
Dacă la începutul anilor 2000 concura de la egal la egal cu BNP Paribas, Societe Generale a trecut printr-o perioadă tumultoasă în ultimii 15 ani, marcată de pierderile puternice rezultate de pe urma tranzacţiilor dezastruoase făcute de un trader înainte de criza financiară din 2008 şi de ieşirea costisitoare din Rusia ca urmare a invadării Ucrainei.