Rata creditelor neperformante era, la finele anului trecut, de 2,65%, faţă de 2,82% în septembrie 2022 şi 3,35% în decembrie 2021, conform datelor centralizate de Banca Naţională a României (BNR), conform Agerpres.
În decembrie 2022, în România erau 32 de instituţii de credit (34 în septembrie 2022), din care opt sucursale ale unor bănci străine. Activele totale se ridicau la 701,4 miliarde lei, cu 22,1 miliarde lei mai mari comparativ cu sfârşitul trimestrului al treilea.
Activele instituţiilor cu capital privat reprezentau 87,9% în total active, iar activele instituţiilor cu capital străin 68,1%.
De asemenea, indicatorul de solvabilitate era, în decembrie 2022, de 21,73%, faţă de 21,52% la finele lunii septembrie.