BREAKING Candidații pentru conducerea Autorității de Supraveghere Financiară vor fi audiați luni, 18 decembrie / Președintele ASF a încasat anul trecut peste 25.000 euro brut pe lună, după două falimente în asigurări

asf, autoritatea de supraveghere financiara Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Candidații pentru conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) vor fi audiați luni, 18 decembrie, după ce mandatele actualilor șefi au expirat și au fost prelungite temporar. Salariile de la ASF sunt unele dintre cele mai mari din România, de exemplu președintele ASF Nicu Marcu încasând anul trecut peste 25.000 euro brut pe lună.

Candidaturile pentru conducerea ASF se pot depune până vineri, la ora 14.00, la secretariatul general al Camerei Deputaților sau al Senatului. Luni, la ora 13.00, vor avea loc audierile și avizul, în timp ce la ora 14.30 va avea loc plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului.

Numele vehiculat pentru a fi președinte ASF este Alexandru Petrescu, actual președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), fost director al Poștei Române și fost ministru al Economiei. Petrescu nu a răspuns la solicitarea Economedia în acest sens.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Salariile uriașe din ASF

Șefii și angajații Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) primesc 16 salarii anuale, după ce conducerea a decis să acorde, pe lângă cele 12 salarii anuale și cele suplimentare de Crăciun și de primă de perfomanță, alte două salarii pentru vacanța mare și pentru ziua ASF. Deputatul USR Claudiu Năsui a făcut public contractul colectiv de muncă de la ASF, pe care l-a obținut în urma unui proces pe care l-a avut cu instituția și care s-a încheiat în luna septembrie cu o decizie definitivă prin care ASF trebuia să îi pună documentul la dispoziție. Amintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară a asistat în ultimii ani la falimentele celor doi lideri ai pieței asigurărilor, City Insurance și Euroins, iar prețurile asigurărilor auto RCA au crescut puternic.

Președintele ASF Nicu Marcu a avut venituri lunare de 25.000 euro brut, anul trecut. Cei nouă membri din consiliul ASF au încasat anul trecut în total peste 1,5 milioane de euro, fără a pune la socoteală decontarea transportului, chiriei și deplasărilor externe.

După încă un faliment pe piața polițelor RCA (Euroins), conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și-a majorat considerabil veniturile, anul trecut, arată declarațiile de avere consultate de Economedia.

Nicu Marcu conduce ASF din iunie 2020 și, în acest timp, sub mandatul său, au picat două companii de asigurări RCA, ambele lideri de piață. Atât Nicu Marcu, cât și ceilalți membri din conducerea ASF încasează lunar mii de euro pentru a supraveghea piața asigurărilor.

Nicu Marcu, președintele ASF, a încasat din această funcție un salariu de 989.925 lei în 2022, în creștere față de 748.324 lei în 2021 și în creștere față de 391.563 din 2020. Acesta a mai acumulat anul trecut venituri de 28.533 lei de la Academia de Studii Economice. La salariu de la ASF se adaugă și activele financiare din contul curent de 117.852 lei.

De asemenea, Nicu Marcu deține două terenuri agricole, ambele în județul Dolj, din 2004 cu o suprafață de 1.000 mp, respectiv din 2005 cu o suprafață de 13.000 mp.

Președintele ASF are și o mașină Audi din 2017, în valoare de 67.553 euro, în contract de leasing. Acesta nu deține bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, bunuri mobile a căror valoare depășesc 3.000 euro și bunuri imobile înstrăinate în ultimele înstrăinate în ultimele 12 luni.

Ce salarii au cei de la conducerea ASF

  • Elena Doina Dascălu, prim-vicepreședinte ASF, a declarat un de 829.138 lei în 2022, în creștere față de 2021 (713.489 lei)
  • Gabriel Grădinescu, vicepreședinte, a declarat un salariu de 746.374 lei în 2022, în creștere față de 665.260 lei în 2021
  • Cristian Roșu, vicepreședinte, a declarat un salariu de 761.259 lei anul trecut, în creștere față de 2021 (658.079 lei)
  • Stefan Daniel Armeanu, vicepreședinte, a declarat un salariu de 760.486 lei în 2022, în creștere față de 656.775 lei în 2021
  • Membrii neexecutivi ai consiliului de administrație, respectiv Jozsef Birtalan, Ioan Gheorghe Țara, Aura Gabriela Socol, Ovidiu Răzvan Wlassopol, au încasat 422.700 lei, 419.174 lei, respectiv 422.958 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.