BREAKING Poșta Română va avea un nou director general. Horia Grigorescu: „Predau ștafeta”, „Am simțit nevoia unei noi provocări profesionale” / Ministrul Cercetării: Mandatul său nu a mai fost reînnoit

Horia Grigorescu Sursa foto: Facebook

Horia Grigorescu (PNL) nu va mai ocupa funcția de director general al Poștei Române, el fiind înlocuit tot de un liberal, Valentin Ștefan. Grigorescu a anunțat doar că „predă ștafeta” și că „a simțit nevoia unei noi provocări profesionale”. Ministrul Cercetării Ciprian Teleman a explicat pentru Economedia că mandatul său nu a mai fost reînnoit de Consiliul de Administrație al companiei de stat. G4Media a scris, recent, că, într-un an pandemic în care piața serviciilor de curierat a crescut cu 20%, Poșta Română a scăzut cu 13%.

„Astăzi, 11 iunie 2021, vreau să anunţ faptul că are loc tranziţia managementului executiv al Poştei Române, predând astfel ştafeta din poziţia de director general domnului Valentin Ştefan. Îi doresc, pe această cale, să aibă parte de un mandat eficient, plin de realizări, care să ducă la bun sfârşit reformele demarate în Poşta Română, asigurându-l totodată de întregul suport în perioada de tranziţie. Această decizie vine în contextul în care am simţit nevoia unei noi provocări profesionale în zona de business şi juridică, având sentimentul că obiectivele pe care mi le-am propus la acceptarea mandatului de director general au fost îndeplinite în mare măsură”, a anunțat Horia Grigorescu, care este și vicepreședinte al PNL București.

Ministrul Cercetării, Ciprian Teleman, a explicat pentru Economedia că mandatul lui Horia Grigorescu se încheie mâine, iar Consiliul de Administrație al companiei a decis să nu îl mai prelungească. Astfel, CA al Poștei Române a decis să îi ofere mandatul de director general lui Valentin Ștefan.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Valentin Ștefan este unul dintre cei doi directori generali adjuncți ai Poștei Române, alături de Carmen Mirela Alecu, ambii membri PNL. Valentin Ștefan este secretar general adjunct al PNL.

Întrebat în februarie de ce are nevoie Poșta Română de doi directori generali adjuncți, Horia Grigorescu spunea că ambii sunt profesioniști. „Carmen Alecu este un profesionist din Poșta Română, cu ani de experiență acumulați în această companie, împreună cu care am putut să dezvolt componenta mai tehnică a activităților din Poștă. Valentin Ștefan este un om care și-a obținut studiile în străinătate în SUA, care și-a dezvoltat cariera într-un mediu prviat în SUA și care va aduce valoare adăugată în procesul de transformare care va urma în Poșta Română.
Cei doi colegi sunt membri de partid, veți găsi informații în declarațiile de interese ale acestora”, a declarat Horia Grigorescu.

Valentin Ștefan a lucrat întâi ca specialist achiziții la HP, în 2011. Ulterior s-a mutat în Statele Unite, unde a lucrat între anii 2011 – 2019, întâi ca stagiar la Organizația Națiunilor Unite (2011), în echipa de monitorizare a organizațiilor teroriste Al Quaida și Talibani, apoi ca investigator la compania Kroll Compliance (2013-2015). Între anii 2015 și 2016 a fost manager la compania Exiger Diligence, iar apoi a fost partener la Rise Consortium. Din 2017 până în 2019 a lucrat în departeamentul anti-fraudă al Morgan Stanley din Washington DC.

Valentin Ștefan a absolvit istorie la Universitatea București, apoi a studiat limba rusă la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, continuând cu un masterat în studii ruse la Universitatea Carolinei de Nord din SUA.

Valentin Ştefan – CV

G4Media a scris, săptămâna trecută, că, în timp ce firmele private de curierat au făcut profituri uriașe în pandemie, serviciile similare ale Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) au înregistrat pierderi: aproape 900.000 de trimiteri în minus a avut Poșta în 2020 față de 2019. Din 2018, la șefia uneia dintre Sucursalele responsabile pentru aceste pierderi s-a aflat Cristina Oțelea (42 de ani), soția unuia dintre liderii de sindicat din Poștă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: