Linia de tramvai din Piața Unirii va fi construită de către Primăria Sectorului 4, care se ocupă deja și de refacerea planșeului de peste râul Dâmbovița, scrie Buletin de București.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Consiliul General al Municipiului București a fost de acord să transfere proiectul de conexiune a tramvaielor 32, care vine din Rahova, și 21, care pleacă de la Sfânta Vineri.
Prin amenajarea traseului liniei de tramvai prin Piața Unirii, rețeaua de tramvaie existentă dIn partea de nord-est a orașului va fi legată de cea de sud-vest, potrivit documentelor puse la dispoziția publicului de către Primăria București.
Desprinsă din axul Bulevardului Corneliu Coposu, tranzitează scuarul din fața Hanului lui Manuc și continua spre sud, pe latura de vest a Parcului Unirii, încadrându-se în axul Bulevardului Regina Maria, dupa traversarea Bulevardului Unirii.
Astfel, se creează o legătură între terminalul Sfânta Vineri și terminalul Piața Unirii și între cete doua rețele aferente”, arată documentele menționate.
Primăria Sectorului 4 a anunțat anterior că îşi asumă realizarea noului pasaj pietonal subteran care să facă legătura între staţiile de metrou Piaţa Unirii 1 şi Piaţa Unirii 2, precum şi lucrarea de interconectare a liniei de tramvai între Piaţa Sfântul Gheorghe şi Piaţa Unirii.
„Piaţa Unirii trebuie să se transforme într-un nod intermodal de transport care să conecteze transportul public de suprafaţă cu cel subteran, mai exact tramvaiul cu metroul, aşa cum am arătat că se poate la Eroii Revoluţiei. Aşa cum probabil ştiţi deja, PUZ-ul necesar conectării liniei de tramvai între Piaţa Unirii şi Piaţa Sfântul Gheorghe nu a trecut de Consiliul General şi va fi refăcut, pentru că, în varianta actuală, PUZ-ul nu reglementează complet transportul public din Piaţa Unirii. (…) Nici eu, personal, nu eram de acord cu acest PUZ pentru că, spre exemplu, nu lua în calcul necesitatea construirii unui nou pasaj pietonal subteran care să facă legătura între staţiile de metrou Piaţa Unirii 1 şi Piaţa Unirii 2, în condiţiile în care se ştie că actualul tunel face faţă cu greu transbordării călătorilor de la o staţie la alta”, a declarat Daniel Băluţă, în conferinţă de presă.
Primarul a adăugat că Sectorul 4 va face studiul de fezabilitate şi lucrările pentru acest pasaj, dar şi pentru interconectarea liniei de tramvai între Piaţa Sfântul Gheorghe şi Piaţa Unirii.
„Acesta este foarte important pentru noul PUZ al zonei care, odată ce va fi aprobat de Consiliul General, va fi punct de plecare pentru proiectul tehnic, pe care tot noi, cei de la Sectorul 4, îl vom face. Practic, pe lângă refacerea planşeului Unirii, Sectorul 4 şi asumă atât realizarea noului pasaj pietonal subteran pentru metrou, însemnând studiile fezabilitate, proiect tehnic şi execuţie efectivă a lucrării, dar şi interconectarea liniei de tramvai între Piaţa Sfântul Gheorghe şi Piaţa Unirii, constând în realizarea proiectului tehnic şi execuţia propriu zisă”, a menţionat Băluţă.
De asemenea, el a arătat că odată ce aceste investiţii vor fi finalizate, „tramvaiul şi metroul vor fi conectate după modelul care deja funcţionează la Eroii Revoluţiei: prin scări, lifturi şi escalatoare, astfel încât oamenii care ajung cu tramvaiul în Piaţa Unirii să poată ajunge la metrou în subteran către refugiul staţiei de tramvai şi invers”.
Amintim că Asociația Metrou Ușor avertiza că Bucureștiul este pe cale să facă o enormă greșeală strategică prin nerealizarea legăturii directe tramvai-metrou la Piața Unirii.

Foto: Schița extinderii liniilor de tramvai prin Piața Unirii. Sursa: Stelian Bujduveanu, primar interimar - Facebook