Un număr de 15 companii din România au fost finalistele ediţiei a VI-a a Programului Made in Romania organizat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), potrivit unui comunicat al BVB. Este vorba despre Adrem Engineering, Amber Studio, Apidava, Ascendia, Bookster, Chic Bijoux, Croco, Exonia Holding, Farmacia Tei, Fiterman Pharma, Grup Serban Holding, Kinderpedia, Mobexpert, Casa Noastra (QFort) şi Ultragreens.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit BVB, dintre cele 15 companii finaliste, 3 sunt din sectorul IT&C, ocupând cea mai mare pondere din totalul companiilor finaliste, urmate de companiile din sectoarele Agricultură, Industria alimentară, Industria farmaceutică și Industria prelucrătoare, fiecare sector fiind reprezentat de câte 2 companii. De asemenea, cu câte o companie dintre cele 15 finaliste sunt reprezentate și sectoarele: Energetic, Home & Deco, Servicii și Îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii.

„Antreprenoriatul românesc continuă să evolueze de la an la an, la fel și inițiativa noastră Made in Romania dedicată fondatorilor de companii, care contribuie la dezvoltarea economiei naționale. Prin intermediul programului, continuăm să oferim o platformă testată și cu fiecare ediție îmbunătățită, prin care finaliștii și semifinaliștii Made in Romania pot găsi soluții de promovare complete și pot accesa strategii care să îi ajute în a deveni jucători importanți în economia noastră. În esență, proiectul Made in Romania vizează conectarea capitalului cu ideile antreprenorilor români”, spune Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume