Casa de avocatură ClientEarth avertizează UE să nu includă gazele naturale pe lista investiţiilor ”verzi”

uzine fabrici schimbari climatice vreme Sursa foto: Pixabay

Firma de avocatură ClientEarth a avertizat Uniunea Europeană că îşi va încălca propria sa legislaţie, dacă investiţiile în energia produsă pe bază de gaze naturale vor primi eticheta “verde”, în viitoarea taxonomie a finanţării sustenabile, transmite Reuters.

Într-o scrisoare trimisă Executivului comunitar, şi consultată de Reuters, ClientEarth a subliniat că această catalogare a investiţiilor în gaze naturale drept prietenoase cu mediul ar încălca alte legi, inclusiv ţinta UE privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, şi reducerea la zero până în 2050.

ClientEarth militează pentru aducerea în fața justiției a firmelor și guvernelor pentru daunele provocate mediului.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Uniunea Europeană este pe punctul de a finaliza partea de climă din taxonomia sa privind finanţarea sustenabilă, o reglementare inovatoare care vizează direcţionarea capitalului privat dinspre activităţile economice poluante spre cele pe care UE le consideră a fi prietenoase cu mediul.

Comisia Europeană ar urma să decidă în lunile următoare dacă taxonomia sa va eticheta gazele naturale şi energia nucleară drept investiţii “verzi”.

“Dacă aceste decizii ar fi adoptate, este posibil să conducă la creşterea investiţiilor în activităţi care utilizează gaze naturale şi ar fi în totală contradicţie cu angajamentele asumate de Comisia Europeană atât la nivel internaţional cât şi la nivelul UE”, susţine ClientEarth în scrisoarea sa.

Un oficial din cadrul Comisiei Europene a confirmat că Executivul comunitar a primis scrisoarea trimisă de ClientEarth şi a adăugat că va răspunde “la timpul potrivit”.

Firma de avocatură ClientEarth susţin că o legislaţie care ar susţine finanţarea pentru gaze naturale ar redirecţiona bani care altfel ar fi cheltuiţi pe energii regenerabile. Taxonomia UE nu ar împiedica investitorii să finanţeze proiecte în domeniul gazelor naturale dar le-ar interzice să eticheteze astfel de investiţii drept sustenabile.

Atunci când sunt arse în termocentrale, gazele naturale generează jumătate din emisiile de CO2 comparativ cu cărbunele, însă producţia de gaze naturale este asociată cu scurgerile de metan, un puternic gaz cu efect de seră.

Cu toate acestea, unele state membre UE, printre care și România, consideră gazele naturale drept un combustibil tranzitoriu şi de aceea ar trebui să fie etichetate drept “verzi” pentru a sprijini astfel investiţiile care să le permită acestor state să elimine energia electrică produsă pe bază de cărbune.

Dezacordurile cu privire la gazele naturale au declanşat o amplă campanie de lobby din partea guvernelor şi a forţat Comisia Europeană să amâne o decizie cu privire la includerea gazelor naturale pe lista investiţiilor “verzi” cu aproape un an.

Tensiunile s-au agravat şi mai mult în ultimele săptămâni pe măsură ce preţul de referinţă la gaze naturale în Europa a doborât record după record, ceea ce determinat unele state să ceară o tranziţie mai rapidă dinspre combustibilii fosili şi reducerea expunerii pe preţurile volatile la combustibilii fosili.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: