Cât a costat imensa masă la care Vladimir Putin i-a ținut la distanță pe Emmanuel Macron și Olaf Scholz

Vladimir Putin si Emmanuel Macron captura youtube

Imaginile cu masa ovală imensă la care Vladimir Putin l-a ținut la distanță de Emmanuel Macron au făcut înconjurul lumii. Paternitatea sa este revendicată de o mică firmă familială din nordul Italiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Masa este un loc unde se mănâncă, unde lumea se joacă sau se distrează, dar este și locul unde se decid războaie sau se semnează armistiții. Sper ca masa noastră să aducă noroc și să nu conducă la escaladarea războiului”, a declarat pentru agenția AFP, citată de boursorama.com, Renato Pologna, PDG-ul grupului italian de mobilă OAK.

Această masă, “o piesă unicat”, a fost făcută pe comandă și livrată Kremlinului în 1995, făcând parte din “cea mai mare comandă pe care am avut-o vreodată. Prețul? “Ah, era în lire atunci, o masă de acest gen se vinde astăzi cu circa 100.000 de euro” iar comanda totală a fost de “peste 20 de milioane de euro”.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Certificat de la Boris Elțîn

De la biroul săi din apropierea lacului Como, Renato Pologna prezintă dovezi: o fotografie a mesei reprodusă într-o carte despre Kremlin datând din 1999, un certificat înrămat semnat în 22 noiembrie 1996 de președintele rus de la acea vreme, Boris Elțîn, și schițele detaliate ale mesei.

“Sunt sigur 100% de ce spun”, afirmă liniștit acest patron italian de 63 de ani, comentând afirmațiile unui fost producător spaniol de mobilă de lux, Vicente Zaragoza, care susține că el este cel care a livrat masa Kremlinului, dar “în jurul anului 2005”.

“Este o masă din fag de Alpi”, a declarat acest spaniol din Alcasser, în apropiere de Valencia, la postul de radio Cope. El susține că a recunoscut mobila după ce a văzut-o la televizor, fără a prezenta însă dovezi.

După Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, care a refuzat să fie testat anti-Covid la sosirea în Moscova, a fost așezat de asemenea la o distanță de 6 metri la celebra masă.

Această piesă, care se află în sala de recepție pentru oaspeții străini, este doar o mică parte din comanda realizată de OAK pentru Kremlin: este vorba, spune Pologna, de mobilarea și decorarea a circa 7.000 de metri pătrați pe două etaje.

Printre clienții acestei companii înființate în anii 1950 de tatăl lui Pologna, și care are circa 50 de salariați, figurează șeici și familii regale din Orientul Mijlociu.

În ceea ce privește regiunea lacului Como, “un loc fantastic”, aceasta este un vast rezervor de clienți, “cu mulți americani, ruși, indieni și chinezi care cumpără vile frumoase”, potrivit lui Pologna.