Cât costă masa de Paște? Prețuri în piețe

pastele in canada

Masa de Paşte de anul acesta va fi cu 50% mai scumpă decât anul trecut, la unele produse înregistrându-se aproape o dublare a preţului, spune preşedintele Federaţiei sindicale din industria alimentară – Sindalimenta, Dragoş Frumosu, citat de Agerpres. Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Alimentară Romalimenta, Sorin Minea, afirmă că o parte din preţurile actuale sunt false şi mult mai mari decât preţul necesar. Agerpres face lista prețurilor din piețe.

“Masa de Paşte, dacă ne gândim numai la ea, va fi categoric mai scumpă cu 50% faţă de anul trecut. Preţul produselor care se consumă de Paşte a crescut şi aici ne referim strict la cozonac, pască, ouă şi carne de miel. Preţul la carnea de miel aproape s-a dublat. Poate e ceva mai scăzut dacă iei direct de la fermă şi ajungi pe la 40 de lei/kg tăiat, dar sub acest preţ, sub nicio formă. Mie mi se pare puţin nepotrivit faptul că nu au mai organizat târguri, pentru că în condiţiile acestea nu ar fi fost 50 de lei/kg, poate ar fi fost 40 – 42 de lei/kg, iar 10 lei contează foarte mult pentru foarte mulţi. Preţul ouălor aproape s-a dublat, la cozonac este cu cel puţin 30% mai scump, pasca la fel, dacă nu chiar mai mult. În condiţiile acestea preţurile conduc la o masă de Paşte cu cel puţin 50% mai scumpă decât anul trecut”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Federaţiei Sindalimenta.

Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Alimentară Romalimenta, Sorin Minea, afirmă că o parte din preţurile actuale sunt false şi mult mai mari decât preţul necesar, iar spre sfârşitul primăverii vom asista chiar la o uşoară scădere a preţurilor şi poate chiar la o scădere masivă la produsele nevandabile.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Creşteri de preţuri există pe piaţă de o săptămână – două şi cu cât există mai multe ştiri despre creşteri, cu cât sunt avansate cât mai multe preţuri fanteziste, cu atât vor creşte mai mult. De la început şi până acum au fost zeci de zvonuri cu scumpiri de 30 – 40%. Eu am spus că nu e aşa şi a fost de maximum 10 – 15%. S-au avansat preţuri pentru carcasa de miel de 4.000-4.500 de lei. A fost o tatonare a pieţei, cu ajutorul presei, consumatorul a fost pregătit pentru preţuri uriaşe şi aceste preţuri au venit pe piaţă. După sărbători, o parte dintre preţuri vor cădea, pentru că este foarte slabă cumpărarea. Se face o presiune uriaşă din partea procesatorilor din piaţa europeană de a intra pe piaţa românească pentru că şi la ei piaţa este foarte slabă. O să ajungem mai scumpi decât ei şi ne vor lua piaţa. Faţă de o creştere prognozată corect, o medie de 10%, s-a sărit calul în disperare, vânzările cad, se vor întoarce la preţurile vechi dar cu economia prăbuşită”, a precizat, pentru AGERPRES, Sorin Minea.

Acesta prognozează că majorarea preţurilor se va opri după Paşte, iar spre sfârşitul primăverii va fi o temperare şi chiar o scădere a preţurilor. “Este strict părerea mea, dar s-ar putea să asistăm la scăderi masive la produsele nevandabile. Pot să vă spun însă că o parte din preţurile actuale sunt false, sunt mult mai mari decât preţul necesar”, a transmis preşedintele Romalimenta.

Prețuri în piață, analiză Agerpres:

* În Piaţa Rahova din Sectorul 5 al Capitalei, kilogramul de miel poate fi cumpărat cu preţuri între 43 şi 45 lei/kg iar drobul cu 20 lei. Cel mai ieftin sortiment de peşte este 18 lei kilogramul iar cel mai scump 30 lei/kg. În acelaşi timp, carnea de curcan costă 17 lei/kg iar cea de raţă – 19 lei/kg.

Cofragul de 30 de ouă costă 16 lei.

La raionul de legume, pătrunjelul costă 1 leu legătura, leuşteanul – 2 lei, ceapa verde 1 leu/legătura, mărar – 1 leu, usturoiul verde – 1,5 – 2 lei, ridichiile – 2 lei, salata verde – 2 – 3 lei, castraveţii – 4 lei/bucata.

În funcţie de producător, preţul pentru un cozonac variază între 10 lei şi 35 de lei.

* În Piaţa Sălăjan din Sectorul 3, la categoria miel preţurile variază între 44 lei/kg pentru sfert faţă cu organe şi maţe şi 55 lei/kg pentru pulpă fără cap. Drobul miel costă 42 lei/kg, organe miel costă între 50 şi 55 de lei/kg iar mielul întreg 45 lei/kg. Oferta include şi pastramă de berbecuţ – 44 lei/kg.

La legume, ridichi, ceapă, usturoi, leurdă, lobodă, ştevie, mărar, leuştean sau pătrunjel pot fi cumpărate cu preţuri începând cu 1 leu legătura, prazul – 2 lei legătura, salata verde – 2-3 lei bucata, roşii – între 15 şi 35 lei/kg, ardei Kapia – 16-17 lei/kg, cartofi noi – 12 lei/kg, spanac – 8 lei/kg
albitură – 15 lei/kg.

Merele au preţuri de la 2 lei/kg.

Pentru ouă de ţară “cu două galbenuşuri” preţul afişat este 1,6 lei/bucata, ouă de ţară între 1 leu şi 1,3 lei/bucata (în funcţie de mărime) dar sunt şi ouă mai ieftine, 80 bani/bucata.

Brânza proaspătă de vaci costă 25 lei/kg.

* În Piaţa Drumul Taberei din sectorul 6 al Capitalei, mielul poate fi cumpărat de la măcelării la un preţ de aproximativ 40 – 45 de lei/kg, drobul de miel cu 33 – 35 de lei bucata, o pască, de dimensiune medie, între 30 şi 35 de lei, iar cozonacul tradiţional costă între 35 şi 60 de lei/kg.

Ouăle de la găinile crescute în gospodăriile ţărăneşti pot fi achiziţionate la 90 de bani sau un leu bucata.

Pescăriile din această piaţă au o ofertă bogată de peşte, cel mai ieftin fiind novacul. Acesta poate fi cumpărat la un preţ de 17 lei/kg, fiind urmat de carasul proaspăt, la 20 de lei/kg, macrou congelat – 26 de lei/kg, crap – 30 de lei/kg, păstrăv şi dorada – 38 de lei/kg, în timp ce somonul poate fi cumpărat cu 80 de lei/kg.

Carnea de pui costă între 12 şi 25 de lei/kg, în funcţie de sistemul de creştere a găinilor, pulpa superioară de curcan – 29 de lei/kg, iar carnea de porc de la 15 la 30 de lei/kg, în funcţie de sortiment.

În cazul verdeţurilor, ceapa şi usturoiul verde, dar şi ridichile au un preţ de un leu pentru o legătură, leurda de 50 de bani/legătura, pătrunjel verde – 50 de bani, leuşteanul proaspăt poate fi cumpărat cu 1,5 lei/legătură, iar salata verde între 3 şi 5 lei, în funcţie de sortiment. Prima recoltă de roşii româneşti din solarii adusă pe tarabe de producătorii agricoli are un preţ de 35 de lei kilogramul. Varza murată poate fi cumpărată cu 6 lei/kg, iar cartofii noi la preţuri între 10 şi 12 lei.

* În Piaţa Crângaşi, mielul întreg are un preţ de 37 lei/kg, drobul poate fi cumpărat la preţuri între 35 şi 45 de lei/kg, iar ouăle de ţară se găsesc la preţuri între 1,2 lei şi 2 lei/bucata. Cozonacul tradiţional la “sibieni” costă 29 – 30 de lei.

Roşiile cherry pot fi cumpărate cu 12,99 – 14,99 lei/kg, castraveţii cornişon – 4,99 lei, cartofii vechi albi/roşii la un preţ de 3,5 lei/kg, în timp ce cartofii noi sunt mai scumpi, preţurile variind între 7,99 lei şi 12,99 lei/kg.

Ceapa verde, mărarul, pătrunjelul verde, leuşteanul şi ridichile au un preţ de 1 leu legătura.

Nuca poate fi cumpărată la preţuri între 35 şi 50 de lei, iar căpşunile pot găsite şi cu 12,99 lei/kg.

Murăturile, care nu pot lipsi de pe masa de Paşte, costă 25 lei/kg, indiferent că este vorba despre castraveţi, gogonele, gogoşari sau conopidă.

* Legume şi fructe livrate acasă

Pentru cei care nu au timp să meargă în magazine, legumicultorii din jurul Bucureştiului oferă varianta livrării la domiciliu, condiţionată de o valoare minimă a comenzii.

În acest caz, un snop de 5 legături de lobodă costă 5 lei, două legături de leuştean – 4 lei, două legături de usturoi verde – 4 lei, două legături de ceapă verde – 3 lei, două legături de ridichi – 4 lei, două legături de mărar – 4 lei, două legături de de pătrunjel – 3 lei, o salată verde – 3 lei, 1 kg de cartofi – 3,7 lei, ceapă albă – 3,5 lei/kg, ceapă roşie – 5 lei/kg, usturoi uscat – 6 lei/funia 10 căpăţâni, nucă – 12 lei / caserola 200 gr, mere 6 lei/ kg.

* La un supermarket Mega Image dintr-o localitate aflată în apropiere de Bucureşti, cele mai ieftine ouă pot fi cumpărate cu un preţ de 0,65 lei, în timp ce legătura de ceapă, usturoi sau ridichi este 1,59 lei, salata 3 lei, castraveţii 14 lei/kg iar roşiile 14,49 lei/kg.

Cea mai ieftină brânză telemea poate fi achiziţionată la un preţ de 33 lei/g iar cea mai scumpă la 42 lei/kg.

Pentru cei care nu consumă tradiţionalul miel, preţul pentru un kilogram de carne de pui variază între 11 şi 27 de lei în funcţie de sortiment iar pentru carnea de porc preţurile variau între 27 şi 29 lei/kg.

Preţurile pentru peşte erau cuprinse între 33,99 lei/kg şi 59,99 lei/kg.

Pentru desert, cozonacul cel mai ieftin costa 15 lei iar cel mai scump 20 de lei.

* Cei care aleg să îşi facă cumpărături în aceste zile la un hipermarket Carrefour pot achiziţiona un miel întreg la un preţ afişat de 49,9 lei/kg, frigărui de miel de 25,99 lei/240 grame, drob de miel la 16,49 lei/500 de grame, iar carne tocată de porc la 17,99 lei/kg.

Cofragul de 30 de ouă costă 13,99 lei (0,46 bani/bucată), însă preţul acestui produs variază în funcţie de mărimea oului şi sistemul de creştere a găinilor, astfel că ouăle provenite de la găini crescute în sistem ecologice pot ajunge şi la 1,5 – 1,8 lei/bucată.

Pasca de 500 grame are un preţ de 19,99 lei/kg, iar un cozonac cu nucă, cacao şi vişine, marcă proprie Carrefour, de 21,99 lei/600 grame, însă oferta este mult mai bogată, iar cu ajutorul discounturilor aplicate se pot cumpăra cozonaci şi la 10 lei/ bucata. Preţul cozonacilor variază în funcţie de sortiment, umplutură şi gramaj.

Legătura de ceapă, usturoi sau ridichi costă 1,5 lei, leurda, un leu legătura, iar salata verde 2,5 lei.

* La Lidl, cumpărătorii pot găsi ”sfert posterior de miel” la 5,99 lei/100 grame (59,9 lei/kg), “sfert anterior de miel” la 5,49 lei/100 grame (54,9 lei/kg), iar drobul proaspăt de miel la 32,99 lei/kg. Cei care doresc să prepare singuri drobul, pot cumpăra organe de miel cu 6,49 lei/100 grame (64,9 kg) şi prapurele de porc la 3,99 lei/buc. Pentru un borş de miel tradiţional, se poate găsi cap de miel la preţul de 19,90 lei/kg.

O variantă la miel ar putea fi curcanul, care poate fi găsit la un preţ de 1,69 lei/100 de grame (16,9 lei/kg), iar carnea tocată porc-vită este 13,99 lei/kg, la reducere de la 17,99 lei/kg. Dorada eviscerată este la promoţie, la preţul de 33,5 lei/kg, de la 41,9 lei kg, în mod normal.

Retailerul german aduce pasca la preţul de 11,99 lei, iar checul este acum 7,49 lei.

Ardeiul gras roşu are săptămâna asta un preţ de 9,99 lei/kg, cu 23% mai mic, iar lămâile bio sunt mai ieftine cu 35%, ajungând la 4,49 lei/plasa de 500 de grame. Ceapa verde costă 1,29 lei/legătura, ridichile – 1,19 lei/legătură, iar salata verde – 2,19 lei/buc.

Zece ouă fierte şi vopsite pot fi achiziţionate cu 9,99 lei, iar un vin roşu italian cu 18,99 lei. Prosecco se vinde la preţul redus de 18,99 lei.

* Retailerul Auchan vinde mielul întreg la un preţ de 39,95 lei/kg, cu o reducere de 20%, în timp ce jumătatea de miel rămâne la vânzare cu preţ întreg – 49,95 lei/kg. Cotletul de miel cu os are un preţ de 64,90/kg, spata de miel cu os de 54,90 lei/kg, iar pieptul de miel cu os de 45,90 lei/kg.

Drobul proaspăt de miel poate fi achiziţionat la un preţ de 40 lei/kg, iar cel de pui cu 35 lei/kg.

Cei care doresc să cumpere cozonac au de unde alege pentru că în oferta Auchan se regăsesc sortimente diverse, cu preţuri începând de la 10 lei până la 25 de lei, pentru cei făcuţi în laboratoarele proprii. De asemenea, pasca marca proprie are un preţ de 32 lei/kg.

Cumpărătorii pot achiziţiona şi platouri de Paşte gata preparate la preţuri între 90 şi 110 lei, respectiv 56,25 lei şi 67,65 lei/kg, acestea conţinând diverse produse preparate precum: rulada de pui cu spanac, rulada de somon şi cremă de brânză, bulete de brânză cu jalapeno, chiftele de porc, doboş cu şuncă şi brânza sau rulada din piept de pui învelit cu bacon.

Cele mai ieftine ouă sunt la 72 de bani bucata, ouă Cod 3, provenite de la găini crescute în baterii, iar cele mai scumpe sunt cele ecologice, Cod 0, la un preţ de 11,90 lei, reduse de la aproximativ 13 lei/10 bucăţi.

Cei care aleg să cumpere 30 de ouă albe, Cod 3, provenite din Polonia, vor scoate din buzunare 17,20 lei. Zece ouă fierte şi vopsite pot fi achiziţionate cu 17,99 lei.

Oferte variate sunt şi în cazul vinurilor, cel mai ieftin fiind un vin rose cu indicaţie geografică din Dealurile Munteniei care poate fi achiziţionat cu 6,90 lei sticla de 0,75 litri. Retailerul oferă reduceri şi de 20% la multe sortimente de vinuri şi nu numai pentru cumpărătorii care deţin carduri de fidelitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: