CCR: Supraimpozitarea producătorilor de energie este neconstituțională / Statul a încasat deja 13 miliarde de lei, dar deciziile Curții se aplică doar pentru viitor

Jade Power eoliene

Curtea Constituțională a României a decis, joi, că supraimpozitarea producătorilor de energie, introdusă începând cu anul 2022, este neconstituțională. Măsura a adus la bugetul de stat circa 13 miliarde de lei, după cum scrie profit.ro. Decizia CCR se aplică însă pentru viitor, nu este retroactivă, așa că statul nu mai poate încasa această taxă de acum încolo. Nu este clar ce se va întâmpla cu sumele deja încasate.

În şedinţa din data de 7 noiembrie 2024, Curtea Constituţională, a decis, în unanimitate, că sunt neconstituţionale „dispoziţiile art.15 şi cele ale Anexei nr.6 din OUG nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările şi completările ulterioare”.

În esenţă, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate care impun obligativitatea achitării contribuţiei la fondul de tranziţie energetică de către anumiţi producători de energie electrică nesocotesc, în principal, principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art.56 din Constituţie, şi dispoziţiile art.45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică şi libera iniţiativă, afectând concurenţa loială şi descurajând producţia de energie din surse regenerabile.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ministerul Energiei a transmis, într-un punct de vedere, că „ia act de decizia Curții Constituționale”. „Ministerul Energiei subliniază importanța unei analize aprofundate a motivării deciziei pentru a înțelege pe deplin implicațiile acesteia asupra reglementărilor și a mecanismelor aplicabile în sectorul energetic. Odată ce motivarea va fi disponibilă, Ministerul va evalua cu atenție toate aspectele juridice și tehnice ale deciziei, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri pentru a pune viitorul text de lege în acord cu prevederile Constituției, dar și pentru a asigura stabilitatea pieței de energie și continuarea protejării consumatorilor finali”, a transmis instituția.

Profit.ro scrie că statul a încasat din contribuția la Fondul de Tranziție Energetică peste 13 miliarde lei în mod cumulat, în 2022 și 2023, bani pe care i-a folosit la compensarea furnizorilor de energie și gaze pentru costurile plafonării prețurilor finale la consumatori.

Decizia CCR vine după ce mai mulți producători au depus reclamații cu privire la această taxă. În 2022, producătorii avertizau că măsura afectează grav securitatea energetică a României și că vor intra în faliment.

În 2022, Guvernul a obligat producătorii de energie electrică să plătească o contribuție la Fondul de Tranziție Energetică, respectiv să vireze aici veniturile suplimentare pe care aceștia le obțineau din tranzacții angro de vânzare la prețuri de peste 450 lei/MWh (prag redus între timp la 400 lei/MWh). Măsura este în continuare în vigoare, până la 31 martie 2025.

La începutul lunii octombrie, Comisia Europeană a decis să iniţieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României pentru limitarea libertăţii participanţilor la piaţă de a-şi stabili preţurile angro ale energiei electrice şi gazelor, precum şi a exporturilor de gaze.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Dl Burduja va garanteaza preturi mai mici la energie din 1 aprilie… ca astia de i’au ars cu 2 miliarde de euro nu o sa incerce sa recupereze si daca incerca vine Nea Burduja cu banii l’u taticu de la Bancorex si achita… genii tupeiste.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.