Ce companii au primit aprobare pentru ajutor de stat, la începutul anului 2023. Printre firme se află nemții de la PPE și spaniolii de la Gestamp/ Holcim și Antibiotice Iași au în prezent în analiză ajutorul de stat

bani, lei, finante, financiar, deficit bugetar Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Patru companii au primit aprobare pentru ajutor de stat de 458 milioane lei la începutul anului 2023, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanțelor la solicitarea Economedia. Este vorba despre Gloves Global SRL, Centrul Medical „Sfântul Pantelimon” SRL, Premium Cast SRL și Gestamp Beycelik România SRL.

De asemenea, Ministerul Finanțelor, până la data de 29 martie 2022, analizează cererile de acord de finanțare pentru alte șase companii: Holcim, Antibiotice, 595 Solutions, Clean Tech International, Trutzi și IBB Strassenbau.

„Analiza unei cereri de acord pentru finanțare se poate finaliza fie cu emiterea acordului pentru finanțare fie cu emiterea unei scrisori de respingere. În ceea ce privește cererile de acord pentru finanțare respinse, având în vedere că pentru acestea nu se acordă ajutor de stat, Ministerul Finanțelor nu poate furniza informații fară acordul intreprinderilor, deoarece acest lucru ar putea conduce la încalcarea principiului concurenței loiale sau ar putea crea un prejudiciu de imagine respectivelor întreprinderi”, transmite Ministerul Finanțelor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit Ministerului Finanțelor, au mai fost aprobate ajutoare de stat spre finalul anului trecut pentru industria auto, printre care Dacia, Continental Automotive, Star Assembly, dar și pentru Tesla Group, companie cehă din domeniul producției de baterii și sisteme energetice.

Cine sunt companiile care au primit aprobări de ajutor de stat la început de an

Gloves Global este deținut de grupul din Germania PPE, specializat în realizarea de echipamente de protecţie, de la mănuşi şi măşti la combinezoane medicale și i-a fost aprobat la început de an un ajutor de la stat de 154 milioane lei. Gloves Global a fost înregistrat în luna octombrie în 2021 și încă nu sunt disponibile date financiare despre companie pe piața din România. Cu ajutorul de stat, PPE vrea să construiască o fabrică de mănuşi de nitril, un proiect de peste 280 milioane lei, potrivit Ziarul Financiar, care scria anul trecut că, inițial, compania nu a fost acceptată pentru ajutor de stat. Tot Ziarul Financiar scria anul trecut că Glover Global vrea afaceri de 450 mil. euro în România cu trei fabrici. Fabrica Alma Atlas din Buşteni, care produce filtre pentru măşti de protecţie, figurează a fi deja funcţională, conform datelor de pe site-ul propriu. O a treia unitate de producţie, operată prin firma Nonwoven Global SRL, este dezvoltată în localitatea Moreni din Dâmboviţa, unde se produc textile şi combinezoane.

O altă companie care a primit aprobarea pentru un ajutor de stat de 101 milioane lei este compania Gestamp Beycelik România. Furnizorul spaniol de componente auto Gestamp a intrat pe piața din România în anul 2017, prin preluarea controlului indirect asupra fabricii MPO România de lângă Pitești, care livrează matrițe de presaj și ansamble pentru Dacia, Johnson Control și alte companii auto. Compania este controlată de Beycelik Gestamp Otomotiv Sanayi, din Turcia, avea în 2021 o cifră de afaceri de 281 milioane lei, profit net de 14 milioane lei și 308 angajați. Adevărul scria la finalul anului trecut că grupul spaniol Gestamp, ce deține 107 fabrici în lume, va construi o nouă fabrică în România, vizavi de actuala fabrică pe care o are în comuna argeșeană Dârmănești, la 20 de kilometri de Pitești. Viitoarea fabrică de la Dârmănești, unde vor fi angajați 630 de oameni, va produce repere electrice pentru Dacia și Ford. Gestamp a cumpărat deja un teren de 5,5 hectare. Construcția fabricii începe în primăvara anului viitor, iar fabrica va fi funcțională din toamna lui 2023.

Alte două companii care au primit aprobări pentru ajutor de stat sunt mai puțin cunoscute. Centrul Medical „Sfântul Pantelimon”, cu codul CAEN Activități de asistență spitalicească, înființat în luna iulie 2022, în Galați, a primit la începutul anului aprobarea unui ajutor de stat de 78,3 milioane lei. Acționarul majoritar este Gâdea Cătălin-Emil și nu sunt în moment disponibile prea multe informații despre situația financiară.

O altă firmă care a primit aprobarea unui ajutor din partea statului este 124 milioane lei este Premium Cast SRL, companie care se ocupă cu fabricarea produselor metalice obtinute prin deformare plastica, metalurgia pulberilor. Potrivit informațiilor de pe Termene, compania a fost înființată în august 2022 și are o cifră de afaceri de doar 350 lei și un profit net de 339 lei. Platforma Confidas arată că acționarul companiei are trecut pe numele altei firme: HCG Enterprise SRL, distribuitor autorizat pentru vânzarea de echipamente hidraulice, care asigură întreținerea profesională și repararea echipamentelor, a pieselor de schimb și a accesoriilor hidraulice, potrivit site-ului companiei. HCG Enterprise a fost înființată în martie 2022 și nu sunt încă disponibile date financiare despre companie, iar asociatul unic este Mitu Angela Georgiana, mentor în cadrul InnovX BCR Program, potrivit paginii sale de LinkedIn.

Aceasta mai deține 2 companii: Arian Innovative Project SRL, înființată în decembrie 2022, care activează în domeniul alte activități de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a. și pentru care nu există momentan date financiare, precum și Arian Financial Services SRL, companie care activează în domeniul activități de consultanță pentru afaceri și management înființată în 2016, având o cifră de afaceri de 712.595 lei, un profit net de 319.511 de lei și doi angajați.

Situația acordurilor pentru finanțare emise de Ministerul Finanțelor până la data de 29.03.2023, în SESIUNEA 15.06.2022-26.07.2022,este prezentată în tabelul următor:

Nr. crt Denumire societate Nr. acord/
 Data aprobării
Valoarea ajutor de stat aprobat
-mil.lei-
1 STAR ASSEMBLY SRL 433/ 13.10.2022 185,3
2 KNAUF INSULATION SRL 453/ 27.09.2022 89,4
3 INTERPORK PLUS S.R.L. 406/ 23.08.2022 222,4
4 FASTSENS SRL 570/ 14.11.2022 194,7
5 PIRELLI TYRES ROMANIA SRL 449/ 18.11.2022 117,8
6 CONTINENTAL AUTOMOTIVE SYSTEMS SRL 508/ 18.11.2022 125,7
7 TESLA ENERGY STORAGE S.R.L. 512/ 08.12.2022 201,2
8 AUTOMOBILE-DACIA SA 432/ 23.12.2022 82,9
9 OMNIA EUROPE S.A. 485/ 28.12.2022 140,2
10 GLOVES GLOBAL S.R.L. 536/ 13.02.2023 154,6
11 CENTRUL MEDICAL ”SFANTUL PANTELIMON„ S.R.L. 575/ 13.03.2023 78,3
12 PREMIUM CAST S.R.L. 619/ 17.03.2023 124,1
13 GESTAMP BEYCELIK ROMANIA S.R.L. 537/ 22.03.2023 101,0
TOTAL 1.817,6 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: