Ce facilități fiscale li se aplică furnizorilor forțelor militare ale SUA din România

crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay

Situația creată de conflictul din Ucraina a generat o creștere a numărului de militari ai forțelor armate ale Statelor Unite ale Americii (SUA), respectiv ai Alianței Nord-Atlantice (NATO) în România. Sub aspect comercial, această situație se reflectă prin intensificarea colaborării acestora cu societățile românești, cu scopul asigurării aprovizionării cu produsele și serviciile necesare. Cu toate acestea, puțini comercianți cunosc facilitățile fiscale de care pot beneficia în cazul în care colaborează cu forțele militare ale SUA.

Aceste facilități sunt prevăzute de mult timp în legislația fiscală locală, dar, deși condițiile pentru aplicarea lor nu sunt excesive, ele au fost puțin utilizate în trecut din cauza existenței mai multor acte normative relevante clarificării tratamentului fiscal aplicabil, precum și din necesitatea pregătirii unor evidențe contabile distincte. Contextul actual cere însă ca acestea să fie readuse în atenția contribuabililor interesați.

Concret, companiile pot beneficia de scutirea de impozit pe profit, exceptarea de la plata TVA sau a altor impozite  pentru furnizarea de bunuri și prestarea de servicii către forțele armate ale SUA din România.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pașii necesari pentru aplicarea facilităților

Pot aplica scutirea pentru impozitul pe profit, în anumite condiții, contractorii din România, cu alte cuvinte orice entitate care, direct sau indirect, în calitate de subcontractor, livrează bunuri sau prestează servicii către forțele Statelor Unite.

Un prim pas în acest sens va consta, așadar, în stabilirea calității de contractor/subcontractor, conform prevederilor acordurilor de cooperare încheiate între România și SUA.

Pentru a beneficia de facilitățile menționate, nu este obligatoriu ca aceste companii să își stabilească exclusiv ca obiect de activitate livrarea de produse / prestarea de servicii în beneficiul militarilor forțelor SUA. Însă furnizorii și prestatorii din România care derulează relații comerciale și cu alte entități, în afara celor asociate armatei americane, trebuie să îndeplinească o serie de condiții esențiale pentru a putea aplica scutirea de impozit pe profit.

În primul rând, aceștia trebuie să țină evidențe separate pentru activitățile desfășurate în legătură cu forțele SUA. În plus, scutirea se va aplica limitat, doar pentru acele activității care se desfășoară exclusiv în beneficiul forțelor armate ale SUA din România.

Al doilea pas necesar pentru aplicarea acestor facilități va fi documentarea corectă și completă a operațiunilor respective, cu atât mai mult cu cât, în cazul facilității privind impozitul pe profit, legislația specifică face trimiteri cu caracter general la documentele justificative specifice acestei scutiri.

Pe de altă parte, potrivit Codului Fiscal, cheltuielile asociate veniturilor neimpozabile sunt nedeductibile și se naște întrebarea dacă marjei de profit aplicate de furnizor/prestator produselor și serviciilor vândute în beneficiul forțelor SUA ar trebui să i se aloce o cheltuială nedeductibilă.

Bunurile furnizate sau serviciile prestate, enumerate de legislația specifică și care sunt astfel eligibile aplicării ulterioare a scutirii de impozit, acoperă o gamă largă – de la materiale și servicii de construcții, combustibil, mentenanță, până la alimente și produse menajere, iar lista poate continua.

Scutirea de TVA, valabilă și în relațiile comerciale cu forțele militare ale altor state

Scutirea de TVA este și ea prevăzută de acordurile de cooperare dintre România și SUA, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii destinate forțelor armate ale SUA, inclusiv în cazul celor destinate uzului personal al militarilor ori al membrilor familiilor acestora.

Recent, domeniul de aplicare a fost extins și asupra livrărilor/prestărilor către forțele armate ale altor state membre ale Uniunii Europene (UE)atunci când acestea participă la o acțiune desfășurată ca urmare a politicii de securitate și apărare implementată la nivelul UE.

Pentru aplicarea scutirii de TVA trebuie de asemenea îndeplinite o serie de condiții, printre care cele mai importante ar fi prezentarea certificatului specific de scutire TVA, în cazul scutirii directe, sau prezentarea cererii de restituire a TVA împreună cu documentele justificative aferente, în cazul scutirii prin restituire.

Alte facilități fiscale cuprinse în acordurile de cooperare dintre SUA și România constau în scutirea de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii pentru persoanele fizice, a accizelor, precum și exceptarea de la plata impozitelor și taxelor locale. Toate aceste facilități sunt aplicabile, în anumite condiții, membrilor forțelor armate ale SUA, componentei civile asociate acesteia și membrilor de familie ai cetățenilor americani din aceste categorii. Mai mult, scutirea de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor la asigurările sociale obligatorii este valabilă și pentru angajații contractanților Statelor Unite care servesc în exclusivitate forțele militare SUA în România.

Așadar, cele mai multe facilitățile fiscale amintite sunt valabile doar pentru relațiile comerciale stabilite fie direct cu forțele militare ale SUA în România, fie cu entități asociate acestora.

Întrebarea legitimă care apare în acest context privește posibilitatea extinderii aplicabilității scutirii de la plata impozitului pe profit și a celorlalte facilități fiscale menționate și în cazul relațiilor comerciale cu forțele armate ale celorlalte state membre ale UE/NATO, prezente în țara noastră, similar modelului aplicat în cazul scutirii de TVA.

În concluzie, având în vedere contextul actual, companiile românești care sunt furnizori, direcți sau indirecți, ai forțelor militare ale SUA și ai altor state membre UE din România ar trebui sa analizeze posibilitatea de a aplica scutirile fiscale pe care le au la dispoziție conform reglementărilor în vigoare, dar cu respectarea cerințelor specifice.

Material de opinie de Camelia Malahov, Director, Alexandru Stancu, Senior Manager, și Alexandru Rotariu, Senior Consultant, Servicii Fiscale, Deloitte România

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: