Ce importă România din Rusia și ce vindem acolo. Marea problemă a Dacia Renault

Renault Sursa foto: Facebook / Renault

Comerțul României cu Rusia este profund debalansat pe relația import/export, țara noastră fiind importator net. Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică la solicitarea Economedia, la 11 luni 2021 (ultimele date diseminate), importurile din Rusia atingeau 2,83 miliarde euro, în timp ce exporturile erau de 940 de milioane de euro, de unde rezultă un deficit comercial de 1,9 miliarde de euro.

Per total, Rusia nu este în Top 10 țări de import pentru România, fiind mai jos și decât Austria, iar la export, nici atât.

În ceea ce privește structura exportului/importului, trebuie precizat că rușii exportă în România, aproape în totalitate, materii prime. Astfel, dintr-un total de 2,8 miliarde, aproape 2 miliarde de euro înseamnă țiței și gaze. Urmează și alte materii prime, cum ar fi cocsul metalurgic, huilă, minereu de fier. Produse finite precum îngrășămintele, oțelurile sau profilele reprezintă, în total, un procent infim din exporturile Rusiei la noi. Cu toate acestea, în condițiile în care și România se raliază unor sancțiuni pe care mai toate țările din Europa le-au impus rușilor, în speța invaziei Ucrainei, companii locale trebuie să găsească alternativa pentru acele materii prime pe care le aduceau din Rusia.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În ceea ce privește exporturile României în Rusia, firmele noastre trimit, în general, produse finite. Pe primul loc sunt componentele auto, care acontează un sfert din toalul exporturilor românești, adică 242 de milioane de euro. Aici, cel mai probabil, este vorba de livrările Dacia Renault pentru fabricile din Rusia, pentru că Dacia Duster, de exemplu, se fabrică și la ruși, sub brand Renault, iar Lada este colegă de grup cu Dacia. De asemenea ,la exporturile de componente auto ale României spre Rusia pot intra și produse ale Bosch, Continental sau ZF.

Pe locul doi al exporturilor românești se găsesc medicamentele – 57 de milioane de euro, diferite șampoane și uleiuri de păr, unelte, motoare și centrale termice. Singura materie primă din Top 10 exporturi în Rusia este soia. Companii locale au vândut soia de 27 de milioane euro.

În ciuda faptului că firmele românești nu exportă prea mult la ruși, la fel de adevărat este că sancțiunile funcționează și în relația inversă, adică este greu de crezut că rușii vor mai comanda ceva prin România. Aici, o problemă foarte mare o are Renault, pentru că piesele care pleacă de la noi către fabricile din Rusia reprezintă totuși 240 de milioane de euro și sunt indispensabile unităților de acolo. Fabricile Renault din est trebuie acum să găsească o soluție alternativă la aceste piese – dificit de găsit, în contextul actual, dacă nu cumva renunță cu totul la fabricație.

Global, în 2021, pe date nediseminate pe categorii de produse, exporturile României au însumat 74,7 miliarde de euro, iar importurile au însumat 98 miliarde de euro euro. În anul 2021 exporturile au crescut cu 20,1%, iar importurile au crescut cu 22,1%, comparativ cu anul 2020. Deficitul balanţei comerciale a fost de aproape 24 miliarde de euro euro, mai mare cu 5,3 miliarde euro decât cel înregistrat în 2020, potrivit datelor anunțate de INS în februarie.

Top 10 importuri ale României din Federația Rusă

(Ianuarie-Noiembrie 2021 – date revizuite)

Kilograme Valori

(mii EUR)

Uleiuri din petrol/minerale bituminoase (excl.brute);preparate necupr.in alta parte,cu min.70% uleiuri din petrol/min.bituminoase si pt care ac.uleiuri constituie elementele de baza;deseuri de uleiuri cont.in princ.uleiuri de petrol/minerale 1769274784 902020.73
Uleiuri brute din petrol sau din minerale bituminoase 1607833624 656882.83
Gaz de sonda si alte hidrocarburi gazoase 1783048450 377339.76
Cocs si semicocs de huila, de lignit sau de turba, chiar aglomerate; carbune de retorta 306381721 125378.90
Cauciuc sintetic si factice derivat din uleiuri, sub forme primare sau in placi, foi si benzi; amestecuri ale produselor din pozitia 4001 cu produse de la prezenta pozite,sub forme primare sau in placi, foi sau benzi 52899826 80201.07
Huila; brichete, aglomerate de forma ovoidala si combustibili solizi in forme similare obtinuti din huila 704947380 66074.82
Minereuri de fier si concentratele lor, inclusiv piritele de fier prajite (cenusa de pirite) 319299507 63814.61
Ingrasaminte minerale sau chimice care contin doua sau trei dintre elemente fertilizante azot, fosfor si potasiu;alte ingrasaminte;produse de la cap.31 prezentate fie in tablete/forme similare,fie in ambalaje cu o greutate bruta de max.10 k 158767817 54599.92
Alte oteluri aliate in lingouri sau in alte forme primare; semifabricate din alte oteluri aliate 101859876 52827.88
Bare si tije laminate la cald, in rulouri cu spire nearanjate (fil machine), din fier sau din oteluri nealiate 60942907 37480.50
Total 7392939073 2832658.11
Top 10 exporturi ale României către Federația Rusă

(Ianuarie-Noiembrie 2021 – date revizuite)

Kilograme Valori

(mii EUR)

Parti si accesorii de autovehicule de la pozitiile 8701-8705 44416156 242076.94
Medicamente (excl.produsele de la pozitiile 3002,3005,3006) constituite din produse amestecate/neamestecate,preparate In scopuri terapeutice/profilactice,prezentatesub forma de doze (inclusiv cele care se administreaza transdermic) sau con 3188035 57176.54
Preparate pentru ingrijirea parului: 20161725 46335.80
Unelte pneumatice, hidraulice sau cu motor (electric sau neelectric) incorporat, pentru utilizare manuala 3397339 43976.33
Motoare cu piston alternativ sau rotativ, cu aprindere prin scanteie (motoare cu explozie) 3686734 29320.78
Tablouri, panouri, console, pupitre, dulapuri si alte suporturi echipate cu mai multe aparate pentru comutarea, taierea, protectia, bransarea, racordarea sau conectarea circuitelor electrice (de exemplu intrerupatoare, comutatoare, sigurant 439491 29048.58
Boabe de soia, chiar sfaramate 52867038 27078.66
Incalzitoare de apa, instantanee sau cu stocare si termoplonjoare electrice; aparate electrice pentru incalzirea incaperilor, a solului sau pentru utilizari similare; aparate electrotermice pentru coafura (de exemplu, uscatoare de par, cast 2940757 25438.47
Anvelope pneumatice noi, din cauciuc: 6956236 19976.17
Centrifuge, inclusiv uscatoare centrifugale; masini si aparate pentru filtrarea sau epurarea lichidelor sau gazelor 401295 19667.89
Total 237602368 942071.05

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: