Cea mai mare confederație patronală din România: Este inacceptabil ca Guvernul să introducă noi taxe sau să elimine facilități fiscale cu aplicabilitate într-o lună. Reformele fiscale de amplitudine nu se fac prin ordonanțe de urgență

taxe, impozite, 2023

Confederația Patronală Concordia critică propunerile vehiculate în acest moment de creștere a taxelor pentru a acoperi gaura bugetară și afirmă că „este inoportun ca la jumătatea anului Guvernul să transmită contribuabililor că are probleme mari în a se încadra în veniturile prognozate”, mai ales după ce Consiliul Fiscal a avertizat încă de la începutul anului că veniturile sunt supraestimate și cheltuielile subestimate. Astfel, potrivit Concordia, cea mai mare confederație patronală din România, „este inacceptabil ca Guvernul să introducă noi taxe sau să elimine facilități fiscale cu aplicabilitate într-o lună, deoarece reformele fiscale de amplitudine nu se fac prin ordonanțe de urgență și fără dialog. Concordia mai susține că Guvernul trebuie să își achite în termenele prevăzute de lege datoriile către agenții economici și că salariul minim este instrument de politică socială, nu fiscală.

Concordia susține că, după unele estimări, deficitul este mai mare decât cel prognozat (4,4%) cu mai mult de 2%, ceea ce este cu atât mai problematic cu cât Consiliul Fiscal a avertizat încă la finele anului trecut că bugetul pe anul 2023 este construit pe venituri supraestimate și cheltuieli subestimate și, ca urmare, anticipa un deficit cash de 5,7% din PIB.

„Un pachet de măsuri inadecvat, amplu și introdus peste noapte va crea probleme considerabile sectorului privat. În așteptarea măsurilor concrete – și solicităm Guvernului să le facă publice cât mai repede – această scrisoare are rolul de a puncta câteva aspecte de natură principială care nu pot lipsi din această dezbatere”, arată Concordia.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Astfel, Confederația Patronală susține că este necesar, în primul rând, ca statul să eficientizeze modul în care sunt cheltuiți banii publici pentru a reduce risipa, întrebarea fiind nu doar doar de unde putem impozita suplimentar, ci și cum sunt cheltuiți astăzi banii publici.

Totodată, Concordia afirmă că Guvernul României trebuie să respecte Legea responsabilității fiscal-bugetare. Este inacceptabil ca Guvernul să introducă noi taxe sau să elimine facilități fiscale cu aplicabilitate într-o lună. Codul Fiscal prevede un minimum de 6 luni, iar din punctul nostru de vedere ar trebuie să fie un termen de minimum 12 luni. „Termenele de implementare prea scurte vor pune în dificultate multe companii din România, care nu se pot adapta cu ușurință la astfel de viraje bruște ale politicii fiscale”, arată Confederația.

Aceasta susține că Ministerul Finanțelor și Guvernul României trebuie să nu mai ignore analizele Consiliului Fiscal.

În plus, patronatele spun că Guvernul are obligația să facă publice și să mențină în dezbatere un interval de timp rezonabil toate informațiile necesare care permit evaluarea modului de implementare a politicilor fiscale și bugetare.

Concordia mai subliniază că reformele fiscale de amplitudine nu trebuie să fie făcute prin ordonanțe de urgență și fără dialog consistent cu mediul de afaceri în vederea identificării celor mai bune soluții pentru economia românească.

„În situații absolut excepționale, când modificările și/sau completările la Codul Fiscal se adoptă prin ordonanțe, respectiv se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, ordonanțele în cauză trebuie să respecte termenele de intrare în vigoare prevăzute de Codul Fiscal pentru o lege de modificare”, arată Concordia.

Patronatele mai solicită Guvernului României ca reformarea și digitalizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să devină prioritară pentru a elimina evaziunea fiscală, veniturile bugetului putând astfel să crească cu miliarde de lei.

Concordia mai spune că Guvernul are obligația de a achita în termenele prevăzute de lege toate sumele datorate agenților economici. „Întârzierile la plată sunt substanțiale în cuantum și timp restant și pun o presiune semnificativă asupra lichidității și dezvoltării sectorului privat, fie că vorbim de sume datorate încă sectorului energetic, din rambursări de TVA sau de concedii medicale”, potrivit Confederației.

Aceasta mai menționează că salariul minim este instrument de politică socială, nu fiscală, iar acest instrument nu poate fi folosit pentru a aduce venituri suplimentare sau pentru a contrabalansa politici fiscale.

Documentul integral este disponibil AICI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Daca zici de guvernanti de rau sare toata lumea in sus ca nu te poti adapta…. acu luati de aici… va termina Colacu cu totul…. ia si pialea de pe voi… VOTATI PSD+PNL!!!!

  2. Nu am o problemă cu creșterea impozitelor, sunt alte aspecte care mă deranjeza, unul că nu toți plătesc, sunt tot felul de scutiri pentru IT, agricultori…etc.
    Agricultorii primesc N subvenții, sunt scutiți de CASS, contribuie la PIB cu mai puțin de 5%.
    Când e un an agricol bun banii rămân la ei, când e secetă țipă după ajutoare de la stat (de la noi)

    Eu sunt nevoit să plătesc CASS de minim 5 ori, pe câștigul din salariu, dividende, acțiuni, poker……etc.

    Al doilea aspect este că banii nu sunt cheltuiți decât pe salarii indecente, sporuri care mai de care mai fanteziste ale unui aparat bugetar incompetent și supradimensionat.
    În loc de autostrăzi, spitale, școli, institute de cercetare banii sunt risipiți pe imensul aparat de vot constituit din bugetari și familiile lor.

    Cum ar fi să plătesc contribuția la sănătate de atâtea ori și un frate sau un prieten să moară la 32 de ani ca cel din Urziceni, păi mai aștept eu să ia colegiul medicilor măsuri sau primarul ???
    Dacă se întâmpla ceva de acest gen în Grecia sau Serbia cred că dărâmau spitalul, dar o mare parte dintre noi românii suntem lași !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.