Carrefour, cel mai mare retailer european, este încrezător că va înregistra în 2023 o creştere a profitului şi a fluxului de numerar, în pofida inflaţiei ridicate, după ce vânzările au accelerat în primul trimestru, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Vânzările au ajuns la 22,071 miliarde de euro, o creştere de 12,3% şi o accelerare de la un avans de 10,9% în trimestrul patru din 2022.
Evoluţiile au fost impulsionate de performanţa solidă din Franţa, unde ofertele low-cost ale hipermarketurilor Carrefour au atras cumpărătorii afectaţi de creşterea costului vieţii.
Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, s-a angajat recent să ia măsuri contra retailerilor de alimente dacă aceştia nu transferă către consumatori preţurile cu ridicata mai scăzute, în condiţiile creşterii costului vieţii. Pe plan global, preţurile cu ridicata la alimente au scăzut, dar retailerii de alimente din Franţa şi furnizorii lor au convenit o creştere medie de 10% a preţurilor în negocierile anuale care au avut loc în martie, ambele părţi susţinând că aceste creşteri sunt necesare pentru a acoperi costurile de producţie mai ridicate.
Rugat să comenteze declaraţia lui Bruno Le Maire, directorul financiar al Carrefour, Matthieu Malige, a afirmat: “Ultima dată când furnizorii şi-au trimis tarifele a fost în decembrie, de atunci au scăzut unele costuri, cum ar fi cel al energiei. Vom încerca să reflectăm asta la viitoarea rundă de negocieri”.
Carrefour a confirmat ţintele sale financiare pentru 2023, care prevăd creşteri ale principalilor săi trei indicatori – profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA), venituri din exploatare şi flux net de numerar disponibil.
“În contextul inflaţiei ridicate a preţurilor la alimente pe cele mai multe din pieţele sale, Carrefour îşi va continua drumul şi va menţine ritmul solid comercial, cu o performanţă robustă pe pieţele din toate ţările sale cheie”, a afirmat preşedintele director general Alexandre Bompard.
Vânzările hipermarketurilor Carrefour din Franţa au urcat cu 6% în primul trimestru din 2023, faţă de un avans de 3,7% în trimestrul patru din 2022.
De asemenea, Carrefour a lansat un plan de răscumpărare de acţiuni, în valoare de 800 milioane de euro, după cele de 750 milioane de euro din 2022 şi 700 milioane de euro din 2021. Până acum au fost răscumpărate acţiuni de 200 milioane de euro.